Edito
Randurile de mai jos sunt rezultatul unor cugetari de miez de noapte. De la numarul 17 au trecut 2 ani si jumatate. Paris sera toujours Paris et Bucarest sera aussi toujours le tres petit Paris deci nu vad de ce n-as pastra numele micutzului e-letter sau blog (mai nou ma intalnesc tot mai des cu acest termen destul de futurist). Ei bine acest nou PariziAN s-a nascut sub umbra incetarii din viatza a lui Radu Anton Roman care va continua probail sa recomande retete zeilor olimpieni (pe baza de nectar desigur). In mod sigur lumea a pierdut putin din savoare...
Amazing Race
Ei da... Ne intoarcem mereu la magia foii albe, nescrise. Pot cita citatul lui Culianu (din Rilke mi se pare) citat de Gatti in "Prevestirea": "Cine poate trai fara sa scrie, sa o faca." Nu prea stiu ce scriu in acest moment. Nu ca nu as fi constient ce litere tastez sau care e intelesul cuvintelor dar habar nu am daca e doar o defulare "cu circuit inchis" care se va prafui virtual in vreun colt al harddiscului sau poate un nou PariziAN. Am cochetat ani de-a randul cu ideea ca la un moment dat va veni timpul pentru a ascuti creionul si a umple pagini dupa pagini de manuscris.
Intre timp timpul a devenit tot mai putin si nisipul a umplut borcanul fara sa lase loc pentru pietrele mari si pentru pietris (poate va mai amintiti povestea aceea care a tot circulat pe Internet despre lucrurile cele mai importante in viatza... daca nu amintiti-mi sa scriu mai tarziu o nota explicativa la subsol). Dar poarte nu e inca prea tarziu pentru corectarea eventualelor derapaje. Oare cate vietzi avem? Nu vreau sa deschid o discutie legata reincarnare sau mai stiu eu ce interpretari din oricare religie. Incerc sa fac analogie cu jocurile de calculator si ma intreb: "Oare cate vieti avem?" in sensul de "Cate incercari putem avea pentru a reusi in viatza?". Pana la urma e o intrebare mare ce inseamna sa reusesti in viata... In momentul de fata am impresia ca viata incepe sa semene cu un Amazing Race (cine nu stie despre ce vorbesc sa se uite la AXN seara de la 20.30 - asta daca sunteti in RO) adica un fel de alergatura de la un indiciu la altul, de la o proba la alta. Ai trecut o proba, premiul este ca poti trece la urmatoarea.
Diferenta? Concurentii din Amazing Race primesc probele una dupa alta... Ce mai, e pentru incepatori. Noi, cu totii, jucam varianta cu grad de dificultate ridicat. Primim 2, 3, 6 probe inante sa apucam sa le rezolvam pe cele cateva dinainte. Dar poate ca asa e mai interesant. Cum ar fi viata fara provocari? Singura mea neliniste e legata de urmatoarea chestiune: oare nu pierdem ceva pe drum incercand sa parcurgem cat mai repede traseul bifand etapa dupa etapa? Adica revenind la Amazing Race, recunosc ca am vazut un singur episod dar am ramas destul de prins in fata ecranului timp de vreo ora. Deci revenind la Amazing Race: ce a ramas in mintea
concurentilor din Lisabona, Tanger, Fez si celelalte 5-6 localitati prin care au trecut ca vantul in cele 48 de ore cat a durat etapa pe care s-a intamplat sa o vad in seara asta? Probabil amintirea adrenalinei eliberate in momentul in care au fost obligati sa coboare in rapel pe corzi faleza "celui mai vestic punct al Europei continentale", Capo-nu-stiu-cum (am si uitat) sau enervarea in momentul in care si-au dat seama ca au alimentat masinile diesel cu benzina. Ok, probabil si finish-ul.
Ideea e ca am impresia tot mai pronuntata ca riscam sa cadem in aceeasi cursa a cursei. Liceu. Bifat. Primul sarut. Bifat. Facultate. Bifat. Loc de munca. Bifat. Casatorie. Bifat. Copil. Bifat. Casa. Bifat. Masina. Bifat. Copilul la scoala. Bifat (in fine ordinea si elementele componente ale vietii sunt mai mult sau mai putin aleatoare si individualizate pentru fiecare in parte)... Si tot asa: un alt copil, o alta nevasta, o alta masina, o alta casa, un alt job sau o alta functie... in functie de functionarea fiecaruia in parte. Trecem borne dupa borne, avem mereu in vedere problemele de rezolvat (de la simplu la complicat: cina din seara asta, hainele de spalat, prezentarea de terminat, dosarul de credit la banca, etc) riscand permanent sa scapam din vedere o chichitza sau alta care poate bloca angrenajul si uitam sa ne oprim si sa privim in jur la frumusetile Lisabonei cu turnul Belen cu tot si la fetzele oamenilor din Fez care nu inteleg rostul alergaturii dintr-un colt in altul a globului.
Asa ca ma opresc si va spun ca fetitza mea de 8 saptamani si ochii iubitei mele zambesc.
Monday, February 26, 2007
PariziAN nr.17 - Parallel universe
Edito
Parizianul acesta exista pentru ca l-am promis. Poate
ca e ultimul, poate ca vor exista altele. Nu stiu. In
orice caz sper ca va placut sa-l cititi cel putin atat
mult cat mi-a placut sa-l scriu. Oricum, era pentru
voi :)
Parallel universe
In noaptea asta am vazut "Plaja". Stiu, o sa-mi
spuneti ceva de genul: halal referinta culturala, dar
adevarul e ca oriunde poti gasi ceva sa rezoneze in
tine, chiar si intr-un film despre un paradis pierdut,
cu Leonardo di Caprio si Virginie Ledoyen. E drept ca
nu e un film oarecare regizorul Danny Boyle fiind un
personaj de referinta al noului val de cineasti
british, dar hai sa las critica celor care se pricep.
Motivul pentru care deschid acest PariziAN intarziat
cu propozitia de mai sus e ca mai multi prieteni mi-au
sugerat sa scriu despre impresiile intoarcerii din
Paris. Romania vazuta cu ochi mai obiectivi sau poate
doar subiectivi in alt fel. Mi-a luat aproape o luna
sa strang curajul sa o fac si nu e nici acum usor. Ok,
deschid cutia Pandorei...
Ceea ce e cel mai uimitor cand te intorci dupa o
perioada de absenta e ca regasesti oamenii, locurile
familiare schimbate doar in, ceea ce par a fi, mici
detalii. Poate fi un chiosc in plus, un copac in minus
sau pur si simplu o schimbare de perceptie, ca si
cand, revenind pe strada copilariei tale casele ce
altadata ti se pareau gigantice acum par anormal de
normale. Totusi acest mic detaliu schimbat face ca tot
ceea ce ai cunoscut sa fie pus sub un semn de
intrebare caci familiaritatea consta tocmai in
cunoasterea celor mai mici detalii. E normal sa fie
asa.
Intelegand asta insa, nu se poate sa nu te gandesti si
la locurile pe care le-ai lasat in urma. Ei da. In
momentul in care ai plecat a si inceput procesul prin
care ceea ce cunosteai se schimba incetisor in ceva
nou. Un nou magazin Fnac pe Boulevard Saint Germain
poate, un bar mai putin pe rue de la Huchette, un alt
film pe rue Champolion, o noua culoare a biletelor de
metrou, o noua expozitie pe gardul din Jardin de
Luxembourg sau, de ce nu, alte reclame pe panourile
din statia Republique. Atatea si atatea detalii
familiare celor care traiesc inconjurati de ele dar
imposibil de urmarit pentru ceilalti, inconjurati si
ei de alte si alte detalii ale vietii lor.
Si cu toate acestea anumite certitudini raman. Stii de
exemplu ca in timp ce stai la biroul tau la etajul al
optulea al unui bloc din cartierul Rogerius al
orasului Oradea, cativa noctambuli trec probabil cu
masina pe rue Royale dinspre Madeleine spre Place
Concorde. Stii de asemenea ca maine cand vei imprastia
in patru zari aceste randuri dintr-un Club Internet de
pe strada Iuliu Maniu, trei turisti americani ar putea
sa se plimbe pe cheiul Senei, sa urce scarile langa
Louvre si trecand Pont des Arts spre Institut de
France sa admire pe partea stanga turnurile Notre
Dame-ului pe Ile de la Cite. Pentru ca sunt acolo.
Pentru ca "Paris sera toujours Paris". In acelasi
moment in Dam Square in Amsterdam o tipa isi va
aprinde un joint, un cuplu va schitza un vals in fata
operei din Viena, un copil va cumpara o legatura de
legume in piata Rialto din Venetia, la Helsinki doi
tineri vor intra intr-o cafenea in timp ce niste neo
zeelandezi intarziati vor adormi in toiul noptii.
Orasele se schimba. Orasele te schimba. Chiar si dupa
ce le-ai parasit raman cu tine, in tine, in schimbarea
ta datorata lor. In ceea ce esti.
Pentru a continua vizita mai mult sau mai putin
virtuala va propun urmatoarele site-uri:
http://perso.club-internet.fr/albogdan/cuprins.htm
http://lenet2000.free.fr/paris2.html
http://www.visitezparis.com
Parizianul acesta exista pentru ca l-am promis. Poate
ca e ultimul, poate ca vor exista altele. Nu stiu. In
orice caz sper ca va placut sa-l cititi cel putin atat
mult cat mi-a placut sa-l scriu. Oricum, era pentru
voi :)
Parallel universe
In noaptea asta am vazut "Plaja". Stiu, o sa-mi
spuneti ceva de genul: halal referinta culturala, dar
adevarul e ca oriunde poti gasi ceva sa rezoneze in
tine, chiar si intr-un film despre un paradis pierdut,
cu Leonardo di Caprio si Virginie Ledoyen. E drept ca
nu e un film oarecare regizorul Danny Boyle fiind un
personaj de referinta al noului val de cineasti
british, dar hai sa las critica celor care se pricep.
Motivul pentru care deschid acest PariziAN intarziat
cu propozitia de mai sus e ca mai multi prieteni mi-au
sugerat sa scriu despre impresiile intoarcerii din
Paris. Romania vazuta cu ochi mai obiectivi sau poate
doar subiectivi in alt fel. Mi-a luat aproape o luna
sa strang curajul sa o fac si nu e nici acum usor. Ok,
deschid cutia Pandorei...
Ceea ce e cel mai uimitor cand te intorci dupa o
perioada de absenta e ca regasesti oamenii, locurile
familiare schimbate doar in, ceea ce par a fi, mici
detalii. Poate fi un chiosc in plus, un copac in minus
sau pur si simplu o schimbare de perceptie, ca si
cand, revenind pe strada copilariei tale casele ce
altadata ti se pareau gigantice acum par anormal de
normale. Totusi acest mic detaliu schimbat face ca tot
ceea ce ai cunoscut sa fie pus sub un semn de
intrebare caci familiaritatea consta tocmai in
cunoasterea celor mai mici detalii. E normal sa fie
asa.
Intelegand asta insa, nu se poate sa nu te gandesti si
la locurile pe care le-ai lasat in urma. Ei da. In
momentul in care ai plecat a si inceput procesul prin
care ceea ce cunosteai se schimba incetisor in ceva
nou. Un nou magazin Fnac pe Boulevard Saint Germain
poate, un bar mai putin pe rue de la Huchette, un alt
film pe rue Champolion, o noua culoare a biletelor de
metrou, o noua expozitie pe gardul din Jardin de
Luxembourg sau, de ce nu, alte reclame pe panourile
din statia Republique. Atatea si atatea detalii
familiare celor care traiesc inconjurati de ele dar
imposibil de urmarit pentru ceilalti, inconjurati si
ei de alte si alte detalii ale vietii lor.
Si cu toate acestea anumite certitudini raman. Stii de
exemplu ca in timp ce stai la biroul tau la etajul al
optulea al unui bloc din cartierul Rogerius al
orasului Oradea, cativa noctambuli trec probabil cu
masina pe rue Royale dinspre Madeleine spre Place
Concorde. Stii de asemenea ca maine cand vei imprastia
in patru zari aceste randuri dintr-un Club Internet de
pe strada Iuliu Maniu, trei turisti americani ar putea
sa se plimbe pe cheiul Senei, sa urce scarile langa
Louvre si trecand Pont des Arts spre Institut de
France sa admire pe partea stanga turnurile Notre
Dame-ului pe Ile de la Cite. Pentru ca sunt acolo.
Pentru ca "Paris sera toujours Paris". In acelasi
moment in Dam Square in Amsterdam o tipa isi va
aprinde un joint, un cuplu va schitza un vals in fata
operei din Viena, un copil va cumpara o legatura de
legume in piata Rialto din Venetia, la Helsinki doi
tineri vor intra intr-o cafenea in timp ce niste neo
zeelandezi intarziati vor adormi in toiul noptii.
Orasele se schimba. Orasele te schimba. Chiar si dupa
ce le-ai parasit raman cu tine, in tine, in schimbarea
ta datorata lor. In ceea ce esti.
Pentru a continua vizita mai mult sau mai putin
virtuala va propun urmatoarele site-uri:
http://perso.club-internet.fr/albogdan/cuprins.htm
http://lenet2000.free.fr/paris2.html
http://www.visitezparis.com
PariziAN nr.16 - Esdeef
Edito
Saptamana trecuta, nefiind obisnuit cu noua mea
locuinta provizorie am ratat mirifica statie de metrou
unde trebuia sa descind. Evenimentul destul de banal
in sine m-a dus insa cu gandul la avantajele si
dezavantajele unei adrese in permanenta schimbare...
Esdeef
Nu va intrebati prea mult ce inseamna titlul... E
vorba de concept mereu prezent in limbajul francezilor
si pe strazile luminoase (sau nu) ale Parisului. Sa ma
explic: S.D.F. = Sans Domicile Fixe. Desemneaza ceea
ce noi numim destul de variat cu termeni ca: cersetor,
vagabond, betiv sau homeles. Cum sunt sigur ca multi
dintre voi ati simtit deja tentatia drumului in stilul
lui Kerouac o sa incerc sa va schitez in cateva linii
particularitatile pariziene ale acestei forme de
turism mai putin obisnuita dar foarte convenabila,
ieftina si ecologica. Deci: cum sa deveniti un esdeef?
In primul rand dati-va demisia. Ca orice experienta
initiatica calatoria poate dura o perioada nedefinita
de timp si nu e placut sa va confruntati cu limitele
zilelor de concediu. Vindeti sau donati ProTV-ului tot
ce aveti (casa, masina, calculator, colectia de "Plai
cu boi", telefon Nokia) si cumparati-va la second hand
un rucsac de 70 litri, un izolir si un sac de dormit
garantat la temperaturi extreme. Apoi, revedeti-va
tinuta care trebuie sa arate suficient de jegoasa,
rupta si uzata, altfel riscati sa patiti ca SDF-ul
literar de langa Café de la Flore care de cand a fost
imbracat cu geaca de puf PolarTek de catre o asociatie
caritativa nu mai primeste nici un ban de la
trecatori.
Faceti neaparat rost de un caine (sau chiar de doi).
Orice esdeef care se respecta are cel putin un
exemplar al rasei canine pe oriunde se gaseste.
Avantajele sunt evidente: pe langa o companie mereu
agreabila, cainele va poate asigura protectie si chiar
caldura in noptile mai racoroase fiind in acelasi timp
ieftin de intretinut. De preferinta ar trebui sa
alegeti o corcitura, desi in zilele de astazi vezi din
ce in ce mai des vagabonzi decazuti plimband dupa ei
caini de rasa.
Nu ar strica sa luati si niste ore de dictie pe la
vreo scoala de actorie deoarece pentru a obtine
venitul zilnic necesar continuarii aventurii, orice
homeles trebuie sa munceasca si sa nu credeti ca e
simplu. De fapt este vorba de-a dreptul de piatra de
incercare a SDFitudinii! Candidatul trebuie sa urce in
metrou precedat de un vag parfum de alcool, sa afiseze
o fata trista si determinata si sa declame cu o voce
dramatica cu intonatii melodioase o litanie de genul:
"Doamnelor si domnilor (pauza de efect). Ma numesc
Pierre (pauza) sunt inginer informatician si am 32 de
ani. Dupa 15 ani de munca neintrerupta in uzina
(pauza) am fost aruncat in strada unde ma gasesc la
ora actuala in mizerie cu cei 7 copii ai mei (pauza).
Daca sunt obligat sa cerSESC (tonul urca apoi pauza si
continuarea pe ton scazut) nu este pentru ca nu am
cautat de lucru (pauza) ci pentru ca nu am gasit
(pauza de efect). In cazul in care cineva dintre
dumneavoastra ar avea vreun loc de munca (pauza)
pentru mine (pauza si-apoi cu o modestie dezarmanta)
sunt gata sa-l primesc. Daca nu (pauza) ma multumesc
cu ce puteti sa-mi oferiti: 1-2 euro (pauza) pentru a
putea dormi sub un acoperis la noapte si pentru a
manca o mancare calda, o bucata de paine, o punga de
chips, un tirbuson sau chiar un tichet restaurant!"
Bineinteles discursul poate fi variat si inflorit la
infinit in functie de imaginatia fiecaruia, important
fiind doar rezultatul chetei in timpul careia
candidatul fiind obligat sa priveasca patrunzator in
ochii fiecarui calator spre care intinde portmoneul
incercand sa emane (pe langa sus-pomenitul miros de
alcool) un aer savant de mizerie sociala nemeritata.
Pentru a continua incursiunea in fascinanta lume a
celor liberi ca pasarea cerului va propun urmatoarele
site-uri:
http://www.charm.net/~brooklyn/People/JackKerouac.html
http://www.cyberpresse.ca/reseau/internet/0209/int_102090138519.html
http://vosdroits.service-public.fr/ARBO/210105-FXPAP229.html
Saptamana trecuta, nefiind obisnuit cu noua mea
locuinta provizorie am ratat mirifica statie de metrou
unde trebuia sa descind. Evenimentul destul de banal
in sine m-a dus insa cu gandul la avantajele si
dezavantajele unei adrese in permanenta schimbare...
Esdeef
Nu va intrebati prea mult ce inseamna titlul... E
vorba de concept mereu prezent in limbajul francezilor
si pe strazile luminoase (sau nu) ale Parisului. Sa ma
explic: S.D.F. = Sans Domicile Fixe. Desemneaza ceea
ce noi numim destul de variat cu termeni ca: cersetor,
vagabond, betiv sau homeles. Cum sunt sigur ca multi
dintre voi ati simtit deja tentatia drumului in stilul
lui Kerouac o sa incerc sa va schitez in cateva linii
particularitatile pariziene ale acestei forme de
turism mai putin obisnuita dar foarte convenabila,
ieftina si ecologica. Deci: cum sa deveniti un esdeef?
In primul rand dati-va demisia. Ca orice experienta
initiatica calatoria poate dura o perioada nedefinita
de timp si nu e placut sa va confruntati cu limitele
zilelor de concediu. Vindeti sau donati ProTV-ului tot
ce aveti (casa, masina, calculator, colectia de "Plai
cu boi", telefon Nokia) si cumparati-va la second hand
un rucsac de 70 litri, un izolir si un sac de dormit
garantat la temperaturi extreme. Apoi, revedeti-va
tinuta care trebuie sa arate suficient de jegoasa,
rupta si uzata, altfel riscati sa patiti ca SDF-ul
literar de langa Café de la Flore care de cand a fost
imbracat cu geaca de puf PolarTek de catre o asociatie
caritativa nu mai primeste nici un ban de la
trecatori.
Faceti neaparat rost de un caine (sau chiar de doi).
Orice esdeef care se respecta are cel putin un
exemplar al rasei canine pe oriunde se gaseste.
Avantajele sunt evidente: pe langa o companie mereu
agreabila, cainele va poate asigura protectie si chiar
caldura in noptile mai racoroase fiind in acelasi timp
ieftin de intretinut. De preferinta ar trebui sa
alegeti o corcitura, desi in zilele de astazi vezi din
ce in ce mai des vagabonzi decazuti plimband dupa ei
caini de rasa.
Nu ar strica sa luati si niste ore de dictie pe la
vreo scoala de actorie deoarece pentru a obtine
venitul zilnic necesar continuarii aventurii, orice
homeles trebuie sa munceasca si sa nu credeti ca e
simplu. De fapt este vorba de-a dreptul de piatra de
incercare a SDFitudinii! Candidatul trebuie sa urce in
metrou precedat de un vag parfum de alcool, sa afiseze
o fata trista si determinata si sa declame cu o voce
dramatica cu intonatii melodioase o litanie de genul:
"Doamnelor si domnilor (pauza de efect). Ma numesc
Pierre (pauza) sunt inginer informatician si am 32 de
ani. Dupa 15 ani de munca neintrerupta in uzina
(pauza) am fost aruncat in strada unde ma gasesc la
ora actuala in mizerie cu cei 7 copii ai mei (pauza).
Daca sunt obligat sa cerSESC (tonul urca apoi pauza si
continuarea pe ton scazut) nu este pentru ca nu am
cautat de lucru (pauza) ci pentru ca nu am gasit
(pauza de efect). In cazul in care cineva dintre
dumneavoastra ar avea vreun loc de munca (pauza)
pentru mine (pauza si-apoi cu o modestie dezarmanta)
sunt gata sa-l primesc. Daca nu (pauza) ma multumesc
cu ce puteti sa-mi oferiti: 1-2 euro (pauza) pentru a
putea dormi sub un acoperis la noapte si pentru a
manca o mancare calda, o bucata de paine, o punga de
chips, un tirbuson sau chiar un tichet restaurant!"
Bineinteles discursul poate fi variat si inflorit la
infinit in functie de imaginatia fiecaruia, important
fiind doar rezultatul chetei in timpul careia
candidatul fiind obligat sa priveasca patrunzator in
ochii fiecarui calator spre care intinde portmoneul
incercand sa emane (pe langa sus-pomenitul miros de
alcool) un aer savant de mizerie sociala nemeritata.
Pentru a continua incursiunea in fascinanta lume a
celor liberi ca pasarea cerului va propun urmatoarele
site-uri:
http://www.charm.net/~brooklyn/People/JackKerouac.html
http://www.cyberpresse.ca/reseau/internet/0209/int_102090138519.html
http://vosdroits.service-public.fr/ARBO/210105-FXPAP229.html
PariziAN nr.15 - Versailles
Edito
Orice an care se respecta are 12 luni. Nu si anul
Copernic, dat fiind ca experienta pariziana pare sa se
prelungeasca... intr-un mod ceva mai neconventional,
nesigur, incert, poate inutil dar sigur inevitabil si
incantator... Credeati ca s-a terminat? Credeati ca nu
mai e nimic de spus? V-ati inselat.
Versailles
V-ati saturat de ambuteiaje, inghesuiala din metrou,
birouri anoste, monitoare low radiation, cursuri
bursiere in picaj si in general de toate binefacerile
civilizatiei? Inainte sa va convertiti la islamism si
sa luati calea Indoneziei eliberati-va de stresul
cotidian petrecand o zi relaxanta la Versailles, calma
resedinta a regelui soare.
In primul rand, ca sa profitati de o zi intrega de
relaxare, trebuie bineinteles sa va treziti devreme,
asa pe la vreo 7-8 dimineata. Va echipati repede si
treceti la etapa urmatoare: gasirea trenului potrivit,
ceea ce nu e evident deoarece in cele aproximativ 10
feluri de RER C (toate cu nume feminine: LARA, NORA,
VIKY, etc.) doar vreo patru merg in directia
Versailles si din acestea doar doua ajung in apropiere
de castel. Cum sunteti deja versat dupa un antrenamant
asiduu pe metroul parizian, nu aveti nevoie decat de
vreo 15 minute ca sa descoperiti trenul dorit, sa va
dati seama ca a plecat de 5 minute si sa notati ca
urmatorul ajunge abia intr-o jumatate de ora.
Cum sunteti ferm hotarat sa va relaxati, acest lucru
nu va deranjeaza nici cat negru sub unghie si porniti
hotarat spre peron. Bine faceti pentru ca intr-o ora
si ceva coborati la destinatia visurilor
dumneavoastra. Atata doar ca soarele care va
stralucise jucaus la fereastra cand v-ati trezit acum
pare sa se fi retras dupa un strat din ce in ce mai
gros de nori. A, si parca a inceput sa bata si
vantul...
Mariti pasul ca sa va incalziti si in cinci minute
castelul cel mai fastuos al ludovicilor vi se arata la
orizont la capatul unui bulevard impresionant jalonat
cu copaci verzi-ruginii. Cum n-ati ales ziua
potrivita, aleea e plina de corturi ale diverselor
asociatii pariziene asa ca nu aveti nici o sansa sa
ajungeti la curtea regala fara sa semnati cel putin o
petitie la "Amnesty International", sa acceptati o
brosura de la "Prietenii naturii" si sa lasati 2 euro
in punga "Micilor cercetasi catolici".
Evitati cu abilitate hoarda de senegalezi vanzatori de
vederi, brelocuri cu turnul Eiffel si bratari
fosforescente, alunecati cu gratie pe langa gramada de
pakistanezi vanzatori de racoritoare si porumb prajit,
ocoliti un grup de japonezi oprit pentru o poza si
ajungeti la intrare. Problema apare cand constatati ca
palatul are nu una ci cel putin 5-6 intrari diferite
notate cu litere ale alfabetului. Va uitati usor
pierdut cateva minute, dupa care alegeti solutia
evidenta si va indreptati hotarat spre intrarea A.
Dupa vre-un sfert de ora de sta la coada, o domnisoara
simpatica va anunta ca pe acolo e intrarea la
apartamentele regale si ca nu puteti cumpara bilet
fara sa fi vizitat in prealabil restul palatului
intrand pe la poarta H. Stanga imprejur. Dupa doua
tururi prin curte va dati seama ca pentru a ajunge la
intrarea H trebuie sa intrati printre doua cladiri in
partea dreapta. Nu conteaza, macar ati avut timp sa
intrati in atmosfera, doar si cei care voiau sa-l
viziteze pe rege trebuiau sa petreaca ceva timp prin
anticamere... Inca o jumatate de ora de stat la rand
si iata-va cu biletul in mina.
In cateva ore, ati vazut nenumarate camere cu decoruri
care mai de care mai aurite, 30 de dulapuri, foarte
multe oglinzi, vreo suta de tablouri pictate de
artisti de care n-ati auzit, circa 50 de mese, 41 de
comode, 17 baldachine, vreo zece standuri si mici
magazine de suveniruri (mentiune speciala carpele de
bucatarie si sortzul cu efigia regelui Ludovic al
XIV-lea si papuceii Maria Antoaneta) + nenumarati
turisti americani obezi plimbandu-se ca teleghidati ca
niste mici extraterestri cu audioghidurile in ureche.
Ca norocul, o voce suava va anunta ca ora inchiderii
se apropie... Cu ochii pe jumatate orbiti de
flash-urile Nikon reflectate in oglinzi si in
aurariile de pe pereti, cautati cu disperare iesirea
incercand sa nu va ganditi la durerea din picioare, la
saptamana de munca pe cale sa reinceapa si la multimea
de tovarasi de suferinta care va asteapta in trenul de
intoarcere, promitand solemn sa va petreceti
weekend-ul urmator pe canapea in fatza televizorului
uitandu-va la Formula 1 cu o sticla de bere rece in
mana. Ecce home.
Daca vreti sa stiti mai multe despre Versailles nu
ezitati sa consultati site-urile:
http://www.chateauversailles.fr/en/
http://www.smartweb.fr/versailles
http://www.richmond.edu/~jpaulsen/versail1.html
Orice an care se respecta are 12 luni. Nu si anul
Copernic, dat fiind ca experienta pariziana pare sa se
prelungeasca... intr-un mod ceva mai neconventional,
nesigur, incert, poate inutil dar sigur inevitabil si
incantator... Credeati ca s-a terminat? Credeati ca nu
mai e nimic de spus? V-ati inselat.
Versailles
V-ati saturat de ambuteiaje, inghesuiala din metrou,
birouri anoste, monitoare low radiation, cursuri
bursiere in picaj si in general de toate binefacerile
civilizatiei? Inainte sa va convertiti la islamism si
sa luati calea Indoneziei eliberati-va de stresul
cotidian petrecand o zi relaxanta la Versailles, calma
resedinta a regelui soare.
In primul rand, ca sa profitati de o zi intrega de
relaxare, trebuie bineinteles sa va treziti devreme,
asa pe la vreo 7-8 dimineata. Va echipati repede si
treceti la etapa urmatoare: gasirea trenului potrivit,
ceea ce nu e evident deoarece in cele aproximativ 10
feluri de RER C (toate cu nume feminine: LARA, NORA,
VIKY, etc.) doar vreo patru merg in directia
Versailles si din acestea doar doua ajung in apropiere
de castel. Cum sunteti deja versat dupa un antrenamant
asiduu pe metroul parizian, nu aveti nevoie decat de
vreo 15 minute ca sa descoperiti trenul dorit, sa va
dati seama ca a plecat de 5 minute si sa notati ca
urmatorul ajunge abia intr-o jumatate de ora.
Cum sunteti ferm hotarat sa va relaxati, acest lucru
nu va deranjeaza nici cat negru sub unghie si porniti
hotarat spre peron. Bine faceti pentru ca intr-o ora
si ceva coborati la destinatia visurilor
dumneavoastra. Atata doar ca soarele care va
stralucise jucaus la fereastra cand v-ati trezit acum
pare sa se fi retras dupa un strat din ce in ce mai
gros de nori. A, si parca a inceput sa bata si
vantul...
Mariti pasul ca sa va incalziti si in cinci minute
castelul cel mai fastuos al ludovicilor vi se arata la
orizont la capatul unui bulevard impresionant jalonat
cu copaci verzi-ruginii. Cum n-ati ales ziua
potrivita, aleea e plina de corturi ale diverselor
asociatii pariziene asa ca nu aveti nici o sansa sa
ajungeti la curtea regala fara sa semnati cel putin o
petitie la "Amnesty International", sa acceptati o
brosura de la "Prietenii naturii" si sa lasati 2 euro
in punga "Micilor cercetasi catolici".
Evitati cu abilitate hoarda de senegalezi vanzatori de
vederi, brelocuri cu turnul Eiffel si bratari
fosforescente, alunecati cu gratie pe langa gramada de
pakistanezi vanzatori de racoritoare si porumb prajit,
ocoliti un grup de japonezi oprit pentru o poza si
ajungeti la intrare. Problema apare cand constatati ca
palatul are nu una ci cel putin 5-6 intrari diferite
notate cu litere ale alfabetului. Va uitati usor
pierdut cateva minute, dupa care alegeti solutia
evidenta si va indreptati hotarat spre intrarea A.
Dupa vre-un sfert de ora de sta la coada, o domnisoara
simpatica va anunta ca pe acolo e intrarea la
apartamentele regale si ca nu puteti cumpara bilet
fara sa fi vizitat in prealabil restul palatului
intrand pe la poarta H. Stanga imprejur. Dupa doua
tururi prin curte va dati seama ca pentru a ajunge la
intrarea H trebuie sa intrati printre doua cladiri in
partea dreapta. Nu conteaza, macar ati avut timp sa
intrati in atmosfera, doar si cei care voiau sa-l
viziteze pe rege trebuiau sa petreaca ceva timp prin
anticamere... Inca o jumatate de ora de stat la rand
si iata-va cu biletul in mina.
In cateva ore, ati vazut nenumarate camere cu decoruri
care mai de care mai aurite, 30 de dulapuri, foarte
multe oglinzi, vreo suta de tablouri pictate de
artisti de care n-ati auzit, circa 50 de mese, 41 de
comode, 17 baldachine, vreo zece standuri si mici
magazine de suveniruri (mentiune speciala carpele de
bucatarie si sortzul cu efigia regelui Ludovic al
XIV-lea si papuceii Maria Antoaneta) + nenumarati
turisti americani obezi plimbandu-se ca teleghidati ca
niste mici extraterestri cu audioghidurile in ureche.
Ca norocul, o voce suava va anunta ca ora inchiderii
se apropie... Cu ochii pe jumatate orbiti de
flash-urile Nikon reflectate in oglinzi si in
aurariile de pe pereti, cautati cu disperare iesirea
incercand sa nu va ganditi la durerea din picioare, la
saptamana de munca pe cale sa reinceapa si la multimea
de tovarasi de suferinta care va asteapta in trenul de
intoarcere, promitand solemn sa va petreceti
weekend-ul urmator pe canapea in fatza televizorului
uitandu-va la Formula 1 cu o sticla de bere rece in
mana. Ecce home.
Daca vreti sa stiti mai multe despre Versailles nu
ezitati sa consultati site-urile:
http://www.chateauversailles.fr/en/
http://www.smartweb.fr/versailles
http://www.richmond.edu/~jpaulsen/versail1.html
PariziAN nr.14 - Paris Fiesta!
Edito
A venit vara si odata cu vremea buna a inceput sa
sufle o briza de sarbatoare. In numarul PariziAN de
astazi voi incerca sa va prezint o scurta agenda a
cateva din multele evenimente cu care prima destinatie
turistica a lumii isi asteapta vizitatorii varatici.
Paris Fiesta!
Daca aveti posibilitatea sa va gasiti la Paris pe 21
iunie, prima zi a anotimpului fierbinte, nu veti
regreta pentru ca de la inceputul serii si pana
dimineata tot orasul e intr-o atmosfera ce combina in
mod armonios forfota de la Costinesti, nebunia
tinereasca a festivalului sighisorean si parfumurile
de 1 Mai muncitoresc (diferenta: lipsesc micii).
Formatii de amatori si de profesionisti canta pe unde
apuca: colturi de strada, parcuri, baruri, scene
improvizate, malul Senei, etc. iar ascultatorii
migreaza de la un grup de muzicanti la altul intr-o
deplina libertate democratica. E "Fete de la Musique":
Sarbatoarea Muzicii".
In topul PariziAN al manifestatiei au intrat: locul
III - Pierre Henry cu concertul trance realizat in
colaborare cu grupul Proppellerheads (Jardin du Palais
Royal), locul II - grupul pop No'US cu un melanj rock
alternativ, blues, etno (langa Palais Royal) si locul
I - un grup de amatori necunoscuti care canta ceva
intre Garbage, No Doubt si Cranberries pe rue de
Mabillon (super meseriasi).
N-aveti chef de inghesuiala si de zgomot? Nici o
problema! Odata cu venirea verii aveti posibilitatea
sa vizionati filme gratuit pe iarba in parc, nimic mai
placut pentru serile calde de vara. Tonul a fost dat
de proiectia filmului "Himalaya, copilaria unui sef"
in Jardin du Luxembourg (unde de altfel puteti vedea
pana in septembrie o expozitie cu fotografii din
Nepal). Continuarea va fi cu Festivalul de Film
"Frontiere" in parcul La Villette in fiecare seara
incepand cu 16 iulie.
Top PariziAN al programului: locul III "Trandafirul
rosu de Cairo" comedia nebuna a lui Woody Allen, locul
II "Dr. Strangelove" a maestrului Stanley Kubrick si
locul I la egalitate "Matrix"-ul fratilor Wachowski cu
"Brazil" a lui Terry Gilliam doua SF-uri de zile mari.
Si daca tot veni vorba de Brazilia, regasiti atmosfera
carnavalului de la Rio la Paris! Unde? Pai la Gay
Pride, parada anuala a homosexualilor, lesbienelor si
transvestitilor. Acest eveniment bizar, si deja de
traditie are un succes enorm printre parizienii de
toate orientarile sexuale, numarul cuplurilor hetero
care vin sa asiste la parada fiind impresionant.
Top PariziAN al evenimentului: locul III - lesbienele
care se sarutau intr-un camion din care vuia muzica
house, locul II - grasanul chel in rochie de mireasa
cu palarie larga curcubeu si locul I - trei batranei
de peste 80 de ani cu pancarta "Asociatia
Homosexualilor Pensionari".
Iubitorii fotbalului au avut de ce sa se bucure
(bineinteles daca nu voiau sa sustina echipa Frantei,
intoarsa acasa fara sa marcheze un gol). Primaria
Parisului a instalat un ecran chiar in fata cladirii
permitand astfel suporterilor din intreaga lume sa
urmareasca meciurile in direct, ca pe stadion.
Top PariziAN al atmosferei meciurilor la primarie:
locul III - Turcia-Senegal 1-0, locul II -
Spania-Irlanda 1-1 (3-2) si locul I bineinteles super
finala Brazilia-Germania (2-0) meci cu o atmosfera
atat de fantastica ca aveai impresia ca te afli la
Yokohama fiind de fapt in plin centru al Parisului:
suporteri catarati pe candelabrele din fata primariei,
steaguri braziliene peste tot, artificii si fumigene,
ovatii, aplauze si bucurie mare la final.
Daca vreti sa stiti mai multe despre aceste evenimente
nu ezitati sa consultati site-urile:
http://fetedelamusique.culture.fr
http://www.la-villette.com
http://www.paris.fr
A venit vara si odata cu vremea buna a inceput sa
sufle o briza de sarbatoare. In numarul PariziAN de
astazi voi incerca sa va prezint o scurta agenda a
cateva din multele evenimente cu care prima destinatie
turistica a lumii isi asteapta vizitatorii varatici.
Paris Fiesta!
Daca aveti posibilitatea sa va gasiti la Paris pe 21
iunie, prima zi a anotimpului fierbinte, nu veti
regreta pentru ca de la inceputul serii si pana
dimineata tot orasul e intr-o atmosfera ce combina in
mod armonios forfota de la Costinesti, nebunia
tinereasca a festivalului sighisorean si parfumurile
de 1 Mai muncitoresc (diferenta: lipsesc micii).
Formatii de amatori si de profesionisti canta pe unde
apuca: colturi de strada, parcuri, baruri, scene
improvizate, malul Senei, etc. iar ascultatorii
migreaza de la un grup de muzicanti la altul intr-o
deplina libertate democratica. E "Fete de la Musique":
Sarbatoarea Muzicii".
In topul PariziAN al manifestatiei au intrat: locul
III - Pierre Henry cu concertul trance realizat in
colaborare cu grupul Proppellerheads (Jardin du Palais
Royal), locul II - grupul pop No'US cu un melanj rock
alternativ, blues, etno (langa Palais Royal) si locul
I - un grup de amatori necunoscuti care canta ceva
intre Garbage, No Doubt si Cranberries pe rue de
Mabillon (super meseriasi).
N-aveti chef de inghesuiala si de zgomot? Nici o
problema! Odata cu venirea verii aveti posibilitatea
sa vizionati filme gratuit pe iarba in parc, nimic mai
placut pentru serile calde de vara. Tonul a fost dat
de proiectia filmului "Himalaya, copilaria unui sef"
in Jardin du Luxembourg (unde de altfel puteti vedea
pana in septembrie o expozitie cu fotografii din
Nepal). Continuarea va fi cu Festivalul de Film
"Frontiere" in parcul La Villette in fiecare seara
incepand cu 16 iulie.
Top PariziAN al programului: locul III "Trandafirul
rosu de Cairo" comedia nebuna a lui Woody Allen, locul
II "Dr. Strangelove" a maestrului Stanley Kubrick si
locul I la egalitate "Matrix"-ul fratilor Wachowski cu
"Brazil" a lui Terry Gilliam doua SF-uri de zile mari.
Si daca tot veni vorba de Brazilia, regasiti atmosfera
carnavalului de la Rio la Paris! Unde? Pai la Gay
Pride, parada anuala a homosexualilor, lesbienelor si
transvestitilor. Acest eveniment bizar, si deja de
traditie are un succes enorm printre parizienii de
toate orientarile sexuale, numarul cuplurilor hetero
care vin sa asiste la parada fiind impresionant.
Top PariziAN al evenimentului: locul III - lesbienele
care se sarutau intr-un camion din care vuia muzica
house, locul II - grasanul chel in rochie de mireasa
cu palarie larga curcubeu si locul I - trei batranei
de peste 80 de ani cu pancarta "Asociatia
Homosexualilor Pensionari".
Iubitorii fotbalului au avut de ce sa se bucure
(bineinteles daca nu voiau sa sustina echipa Frantei,
intoarsa acasa fara sa marcheze un gol). Primaria
Parisului a instalat un ecran chiar in fata cladirii
permitand astfel suporterilor din intreaga lume sa
urmareasca meciurile in direct, ca pe stadion.
Top PariziAN al atmosferei meciurilor la primarie:
locul III - Turcia-Senegal 1-0, locul II -
Spania-Irlanda 1-1 (3-2) si locul I bineinteles super
finala Brazilia-Germania (2-0) meci cu o atmosfera
atat de fantastica ca aveai impresia ca te afli la
Yokohama fiind de fapt in plin centru al Parisului:
suporteri catarati pe candelabrele din fata primariei,
steaguri braziliene peste tot, artificii si fumigene,
ovatii, aplauze si bucurie mare la final.
Daca vreti sa stiti mai multe despre aceste evenimente
nu ezitati sa consultati site-urile:
http://fetedelamusique.culture.fr
http://www.la-villette.com
http://www.paris.fr
PariziAN nr.13 - Philanthropique
Edito
Dat fiind ca acesta este numarul 13 al PariziAN-ului,
aparut pe data de 13 iunie mi se pare cat se poate de
logic sa-l dedic filmului proiectat in saptamana asta
in sala 13 a complexului cinematografic de la Hale...
Philanthropique
Martea trecuta pe la ora sapte seara ma plimbam pe
Champs Elisées in cautarea unei statii de metrou
(stiu, stiu ca v-ati saturat pana peste cap de toate
Eliséele si Eiffelii astia si ca ati prefera sa
povestesc despre oarisce strada de mahala de care n-a
auzit nimeni, dar n-am ce-i face daca acolo s-a
intamplat evenimentul).
Cum in ultima vreme ajung deosebit de rar in zona mai
sus amintita, am profitat de ocazie sa arunc o privire
prin jur sa vad ce mai e nou pe Bulevardul lumina al
Orasului lumina. Cat se poate de noua si de
neobisnuita era multimea impachetata frumos intr-o
panglica de politisti, adunata in fata
cinematografului UGC Normandie de langa Lido. Curios
ca tot romanu' m-am oprit cam la doi metri de noul
obiectiv turistic sa observ ce se intampla.
Un politist masiv vine sa ma anunte politicos sa plimb
ursu' de-acolo sau sa fac bine si sa trec dupa
bariere, ca daca nu, poate vorbi si limbajul
international al semnelor. Profit de ocazie sa-l
intreb care-i smenu'. A primit bufetul marfa? Se sta
la rand la carne? Se da hartie igienica? Dulapul in
uniforma albastra ma dezamageste: se pare ca Parisul
nu cunoaste aceste placeri tovarasesti. Cu un gest
simplu imi arata afisul imens de deasupra cinema-ului
si dintr-o data se face lumina (desi cerul e plin de
nori, se insereaza si a inceput sa picure - fenomen
meteorologic cu efecte perverse asupra lentilelor de
ochelari ale subsemnatului). Imaginea arata ochiul
insectoid al lui Spider Man. Fisa a picat, si e clar
ca e premiera europeana a noului film al lui Sam Raimi
autorul celebrei balade cinematografice "Noaptea
mortilor vii".
Ma hotarasc sa mai stau, daca tot n-am ce face, asa ca
imi fac loc dupa bariera in asa fel incat sa vad si
alceva decat ceafa celor din fata. Reusesc, dar numai
stand pe varfuri. Intre timp prin fata politistilor se
perinda smokinguri barboase cu invitatii la eveniment,
la brat cu rochii de seara pe corpuri de manechine. Nu
se intampla absolut nimic notabil in urmatoarele 40 de
minute in afara de faptul ca incep sa am febra
musculara la gambe. Dar merita! Limuzina se opreste si
prin cordonul de politisti si perdeaua de picaturi
rare apare mai intai Kirsten Dunst (fetita din
"Interviu cu un vampir") iar mai apoi Tobey Maguire
(Spidermanul care habar n-am in ce a mai jucat)
declansand isteria generala. In dreapta mea, o Barbie
japoneza cu aparat de fotografiat tzipa: "Tobey I want
you!!!" in timp ce in stanga mea, un grup de americani
scandeaza "Tooobeeey!", "Tooobeey!. Impresionat pana
la lacrimi de aceasta dovada vie a realitatii visului
american creator de staruri, parasesc scena.
O zi mai tarziu sunt la Hale in fata cinematografului,
c-am auzit eu de la cineva ca ar fi cica pe ecranele
pariziene "Filantropica", ultimul film al lui Nae
Caranfil (premiul publicului la festivalul de la
Paris). Dupa o privire rapida pe lungul sir de
afise... nimic. O a doua privire, de data asta mai
atenta si iaca ultimul afis din dreapta, ceva mai
putin colorat decat celelalte cu inscriptia
"Philanthropique" dedesubt. Ma asez la coada
rugandu-ma in gand sa mai gasesc bilete, in timp ce in
difuzoare o voce feminina anunta filmele la care s-au
epuizat locurile libere: "Feu de glace",
"Irreversible", "Metropolis"... Ei da, miercuri seara
lumea se relaxeaza, merge la cinema. Tensiunea e mare,
dar se dezumfla repede cand ajung mai aproape si
constat, putin uimit, ca mai sunt 73 de locuri libere
dintr-o sala de vreo 80. Cinci minute pana la
inceperea filmului.
Satira cruda, adevarata, vesela, acida, trista si
glumeatza, "Filantropica" te poarta intr-un dute-vino
intre infern si paradis pana cand nu mai stii unde te
afli. Ies din sala vrajit, cu urechile pline de acel
"My way" cinic cantat de The Master Nae Caranfil
himself in scena karaoke-ului, si cu ferma convingere
ca am vazut unul dintre cele mai bune filme romanesti
de la revolutie incoace.
Si cu un gust amar... Comparand cele doua experiente
cinefile descrise mai sus nu pot sa nu-mi imaginez
imaginea puhoiului de parizieni si de straini asezati
dupa cordoane de politisti, dornici sa-i vada pe...
Mircea Diaconu, Mara Nicolescu, Mircea Dinica si de ce
nu Nae Caranfil (copilul teribil al cinematografului
romanesc) in noua productie a studiourilor PROTVood.
Ce lipseste? Campania publicitara? Putin ajutor din
partea distribuitorilor? Banii?
Domnilor, parerea mea e ca ar trebui convocate
Asociatia Cersetorilor ROMani din Paris, Sindicatul
Cantaretilor din Metrou si Grupul Profesional al
Hotilor de Buzunare sa puna de-o fundatie pentru
sprijinirea cinematografiei romanesti!!! Cine stie,
poate se rezolva o colaborare profitabila pentru toata
lumea, a la dom'Puiut*...
Site-uri mai mult sau mai putin filantropice:
http://www.pariscope.com
http://agenda.liternet.ro/filantropicacronici.php
http://www.tf1.fr/cinema/affiche/0,,907436,00.html
*Dom' Puiut - personajul jucat de Mircea Dinica in
"Filantropica" e "Textier de cersetori", meserie
deosebit rentabila in Romania si in lume :)
Dat fiind ca acesta este numarul 13 al PariziAN-ului,
aparut pe data de 13 iunie mi se pare cat se poate de
logic sa-l dedic filmului proiectat in saptamana asta
in sala 13 a complexului cinematografic de la Hale...
Philanthropique
Martea trecuta pe la ora sapte seara ma plimbam pe
Champs Elisées in cautarea unei statii de metrou
(stiu, stiu ca v-ati saturat pana peste cap de toate
Eliséele si Eiffelii astia si ca ati prefera sa
povestesc despre oarisce strada de mahala de care n-a
auzit nimeni, dar n-am ce-i face daca acolo s-a
intamplat evenimentul).
Cum in ultima vreme ajung deosebit de rar in zona mai
sus amintita, am profitat de ocazie sa arunc o privire
prin jur sa vad ce mai e nou pe Bulevardul lumina al
Orasului lumina. Cat se poate de noua si de
neobisnuita era multimea impachetata frumos intr-o
panglica de politisti, adunata in fata
cinematografului UGC Normandie de langa Lido. Curios
ca tot romanu' m-am oprit cam la doi metri de noul
obiectiv turistic sa observ ce se intampla.
Un politist masiv vine sa ma anunte politicos sa plimb
ursu' de-acolo sau sa fac bine si sa trec dupa
bariere, ca daca nu, poate vorbi si limbajul
international al semnelor. Profit de ocazie sa-l
intreb care-i smenu'. A primit bufetul marfa? Se sta
la rand la carne? Se da hartie igienica? Dulapul in
uniforma albastra ma dezamageste: se pare ca Parisul
nu cunoaste aceste placeri tovarasesti. Cu un gest
simplu imi arata afisul imens de deasupra cinema-ului
si dintr-o data se face lumina (desi cerul e plin de
nori, se insereaza si a inceput sa picure - fenomen
meteorologic cu efecte perverse asupra lentilelor de
ochelari ale subsemnatului). Imaginea arata ochiul
insectoid al lui Spider Man. Fisa a picat, si e clar
ca e premiera europeana a noului film al lui Sam Raimi
autorul celebrei balade cinematografice "Noaptea
mortilor vii".
Ma hotarasc sa mai stau, daca tot n-am ce face, asa ca
imi fac loc dupa bariera in asa fel incat sa vad si
alceva decat ceafa celor din fata. Reusesc, dar numai
stand pe varfuri. Intre timp prin fata politistilor se
perinda smokinguri barboase cu invitatii la eveniment,
la brat cu rochii de seara pe corpuri de manechine. Nu
se intampla absolut nimic notabil in urmatoarele 40 de
minute in afara de faptul ca incep sa am febra
musculara la gambe. Dar merita! Limuzina se opreste si
prin cordonul de politisti si perdeaua de picaturi
rare apare mai intai Kirsten Dunst (fetita din
"Interviu cu un vampir") iar mai apoi Tobey Maguire
(Spidermanul care habar n-am in ce a mai jucat)
declansand isteria generala. In dreapta mea, o Barbie
japoneza cu aparat de fotografiat tzipa: "Tobey I want
you!!!" in timp ce in stanga mea, un grup de americani
scandeaza "Tooobeeey!", "Tooobeey!. Impresionat pana
la lacrimi de aceasta dovada vie a realitatii visului
american creator de staruri, parasesc scena.
O zi mai tarziu sunt la Hale in fata cinematografului,
c-am auzit eu de la cineva ca ar fi cica pe ecranele
pariziene "Filantropica", ultimul film al lui Nae
Caranfil (premiul publicului la festivalul de la
Paris). Dupa o privire rapida pe lungul sir de
afise... nimic. O a doua privire, de data asta mai
atenta si iaca ultimul afis din dreapta, ceva mai
putin colorat decat celelalte cu inscriptia
"Philanthropique" dedesubt. Ma asez la coada
rugandu-ma in gand sa mai gasesc bilete, in timp ce in
difuzoare o voce feminina anunta filmele la care s-au
epuizat locurile libere: "Feu de glace",
"Irreversible", "Metropolis"... Ei da, miercuri seara
lumea se relaxeaza, merge la cinema. Tensiunea e mare,
dar se dezumfla repede cand ajung mai aproape si
constat, putin uimit, ca mai sunt 73 de locuri libere
dintr-o sala de vreo 80. Cinci minute pana la
inceperea filmului.
Satira cruda, adevarata, vesela, acida, trista si
glumeatza, "Filantropica" te poarta intr-un dute-vino
intre infern si paradis pana cand nu mai stii unde te
afli. Ies din sala vrajit, cu urechile pline de acel
"My way" cinic cantat de The Master Nae Caranfil
himself in scena karaoke-ului, si cu ferma convingere
ca am vazut unul dintre cele mai bune filme romanesti
de la revolutie incoace.
Si cu un gust amar... Comparand cele doua experiente
cinefile descrise mai sus nu pot sa nu-mi imaginez
imaginea puhoiului de parizieni si de straini asezati
dupa cordoane de politisti, dornici sa-i vada pe...
Mircea Diaconu, Mara Nicolescu, Mircea Dinica si de ce
nu Nae Caranfil (copilul teribil al cinematografului
romanesc) in noua productie a studiourilor PROTVood.
Ce lipseste? Campania publicitara? Putin ajutor din
partea distribuitorilor? Banii?
Domnilor, parerea mea e ca ar trebui convocate
Asociatia Cersetorilor ROMani din Paris, Sindicatul
Cantaretilor din Metrou si Grupul Profesional al
Hotilor de Buzunare sa puna de-o fundatie pentru
sprijinirea cinematografiei romanesti!!! Cine stie,
poate se rezolva o colaborare profitabila pentru toata
lumea, a la dom'Puiut*...
Site-uri mai mult sau mai putin filantropice:
http://www.pariscope.com
http://agenda.liternet.ro/filantropicacronici.php
http://www.tf1.fr/cinema/affiche/0,,907436,00.html
*Dom' Puiut - personajul jucat de Mircea Dinica in
"Filantropica" e "Textier de cersetori", meserie
deosebit rentabila in Romania si in lume :)
PariziAN nr.12 - Gaura din pantofi
Edito
Se face ca atat in 2000, cand am nimerit pentru prima
data in capitala Frantei, cat si acum, am fost mereu
intovarasit de o gaura in talpa pantofului meu stang.
E drept ca nu e aceeasi gaura, dupa cum nu sunt nici
aceeiasi pantofi, dar asta nu schimba cu nimic
prezenta uneori prietenosa, alteori cat se poate de
agasanta a acestei prozaice ferestre catre lumea
inconjuratoare...
Gaura din pantofi
Spre deosebire de gaura din tricou sau din pantaloni,
gaura din pantofi se manifesta printr-o admirabila
discretie, fiind in general imperceptibila de catre
orice alta persoana decat posesorul ei. Cu toate
acestea, prezenta ei este vitala pentru depasirea
amenintarilor societatii de consum. Caracterizata prin
definitie de o lipsa a materiei, gaura (din pantof)
permite omului modern, tributar al civilizatiei
materialiste hiper-tehnologizate in care traieste, sa
paraseasca statutul de exilat al mediului inconjurator
si sa se intoarca la sanul primitor si ecologic al
naturii mama.
Pai cum sa nu te simti imbratisat de biosfera, cand
talpa sintetica si ne-recircuitabila a incaltarilor
tale nu te mai impiedica in impartasirea misticei
experiente a circuitului apei in natura, gratie mult
hulitei si subapreciatei gauri, mai sus pomenite.
Cum altfel decat cu o gaura in pantofi ai putea simti,
batand strazile inguste si incalcite din Montmartre,
angoasa creativa a atator pictori flamanzi rataciti
prin acele locuri cu ochii sticlind dupa o supa de
ceapa, adaugand astfel o valoroasa latura estetica
experientei tale initiatice. Iata-ne deci obligati
sa-i dam dreptate lui Cioran care spunea ca lipsa
(materiei, in cazul nostru), mai degraba decat
belsugul, potenteaza avantul creator ducandu-l pana pe
cele mai inalte culmi ale imaginatiei.
Dupa o scurta reflectie metafizica, am putea afirma ca
gaura din pantofi stimuleaza pana si spiritul
intreprinzator, o dovada fiind multimea de indieni si
pakistanezi care au inceput afaceri profitabile bazate
pe vanzarea de castane prajite si apa minerala la
triplu pret langa intrarea Louvre-ului, ajungand sa-si
deschida in timp cate un mic magazin de souveniruri
chinezesti "Made in Paris" ca atatia alti compatrioti
de-ai lor, reusind astfel cu succes integrarea
economica in societatea capitalista europeana.
Bineinteles gaura din pantofi, acest mic vortex
galactic la indemana oricui, iti deschide ochii si
asupra oamenilor, caci altfel privesti tigancile de
Bucuresti cu fuste infoiate care cersesc la gurile de
metrou cu puradeii aferenti, cand bati orasul cu
picioarele plescaind gratios in adidasi, fiind astfel
mult mai deschis fata de specificitatile, si implicit
neplacerile, vietii itinerante.
Iata deci cum un simplu element, accesibil tuturor:
GAURA DIN PANTOFI, asigura apropierea de natura,
renasterea culturala, succesul economic, fara a
neglija re-integrarea sociala a categoriilor
defavorizate, reprezentand astfel un inestimabil
panaceu universal, solutie a tuturor problemelor
trecute, prezente si viitoare ale omenirii.
Daca binele omenirii nu va intereseaza nici cat negrul
sub unghie si nu vreti sa beneficiati de privilegiul
unei gauri in pantofi iata cateva adrese (cat se poate
de dezagreabile) care v-ar putea ajuta:
http://www.0-15.com/bou-mode.html
http://www.mokasofa.ca/mode/theme/vecu/01juillet30a.asp
http://www.nomade.tiscali.fr/cat/mes_courses/marques_enseignes_e/habillement/chaussures/
Se face ca atat in 2000, cand am nimerit pentru prima
data in capitala Frantei, cat si acum, am fost mereu
intovarasit de o gaura in talpa pantofului meu stang.
E drept ca nu e aceeasi gaura, dupa cum nu sunt nici
aceeiasi pantofi, dar asta nu schimba cu nimic
prezenta uneori prietenosa, alteori cat se poate de
agasanta a acestei prozaice ferestre catre lumea
inconjuratoare...
Gaura din pantofi
Spre deosebire de gaura din tricou sau din pantaloni,
gaura din pantofi se manifesta printr-o admirabila
discretie, fiind in general imperceptibila de catre
orice alta persoana decat posesorul ei. Cu toate
acestea, prezenta ei este vitala pentru depasirea
amenintarilor societatii de consum. Caracterizata prin
definitie de o lipsa a materiei, gaura (din pantof)
permite omului modern, tributar al civilizatiei
materialiste hiper-tehnologizate in care traieste, sa
paraseasca statutul de exilat al mediului inconjurator
si sa se intoarca la sanul primitor si ecologic al
naturii mama.
Pai cum sa nu te simti imbratisat de biosfera, cand
talpa sintetica si ne-recircuitabila a incaltarilor
tale nu te mai impiedica in impartasirea misticei
experiente a circuitului apei in natura, gratie mult
hulitei si subapreciatei gauri, mai sus pomenite.
Cum altfel decat cu o gaura in pantofi ai putea simti,
batand strazile inguste si incalcite din Montmartre,
angoasa creativa a atator pictori flamanzi rataciti
prin acele locuri cu ochii sticlind dupa o supa de
ceapa, adaugand astfel o valoroasa latura estetica
experientei tale initiatice. Iata-ne deci obligati
sa-i dam dreptate lui Cioran care spunea ca lipsa
(materiei, in cazul nostru), mai degraba decat
belsugul, potenteaza avantul creator ducandu-l pana pe
cele mai inalte culmi ale imaginatiei.
Dupa o scurta reflectie metafizica, am putea afirma ca
gaura din pantofi stimuleaza pana si spiritul
intreprinzator, o dovada fiind multimea de indieni si
pakistanezi care au inceput afaceri profitabile bazate
pe vanzarea de castane prajite si apa minerala la
triplu pret langa intrarea Louvre-ului, ajungand sa-si
deschida in timp cate un mic magazin de souveniruri
chinezesti "Made in Paris" ca atatia alti compatrioti
de-ai lor, reusind astfel cu succes integrarea
economica in societatea capitalista europeana.
Bineinteles gaura din pantofi, acest mic vortex
galactic la indemana oricui, iti deschide ochii si
asupra oamenilor, caci altfel privesti tigancile de
Bucuresti cu fuste infoiate care cersesc la gurile de
metrou cu puradeii aferenti, cand bati orasul cu
picioarele plescaind gratios in adidasi, fiind astfel
mult mai deschis fata de specificitatile, si implicit
neplacerile, vietii itinerante.
Iata deci cum un simplu element, accesibil tuturor:
GAURA DIN PANTOFI, asigura apropierea de natura,
renasterea culturala, succesul economic, fara a
neglija re-integrarea sociala a categoriilor
defavorizate, reprezentand astfel un inestimabil
panaceu universal, solutie a tuturor problemelor
trecute, prezente si viitoare ale omenirii.
Daca binele omenirii nu va intereseaza nici cat negrul
sub unghie si nu vreti sa beneficiati de privilegiul
unei gauri in pantofi iata cateva adrese (cat se poate
de dezagreabile) care v-ar putea ajuta:
http://www.0-15.com/bou-mode.html
http://www.mokasofa.ca/mode/theme/vecu/01juillet30a.asp
http://www.nomade.tiscali.fr/cat/mes_courses/marques_enseignes_e/habillement/chaussures/
Subscribe to:
Posts (Atom)