Monday, February 26, 2007

PariziAN nr.18 - Amazing Race

Edito

Randurile de mai jos sunt rezultatul unor cugetari de miez de noapte. De la numarul 17 au trecut 2 ani si jumatate. Paris sera toujours Paris et Bucarest sera aussi toujours le tres petit Paris deci nu vad de ce n-as pastra numele micutzului e-letter sau blog (mai nou ma intalnesc tot mai des cu acest termen destul de futurist). Ei bine acest nou PariziAN s-a nascut sub umbra incetarii din viatza a lui Radu Anton Roman care va continua probail sa recomande retete zeilor olimpieni (pe baza de nectar desigur). In mod sigur lumea a pierdut putin din savoare...


Amazing Race


Ei da... Ne intoarcem mereu la magia foii albe, nescrise. Pot cita citatul lui Culianu (din Rilke mi se pare) citat de Gatti in "Prevestirea": "Cine poate trai fara sa scrie, sa o faca." Nu prea stiu ce scriu in acest moment. Nu ca nu as fi constient ce litere tastez sau care e intelesul cuvintelor dar habar nu am daca e doar o defulare "cu circuit inchis" care se va prafui virtual in vreun colt al harddiscului sau poate un nou PariziAN. Am cochetat ani de-a randul cu ideea ca la un moment dat va veni timpul pentru a ascuti creionul si a umple pagini dupa pagini de manuscris.

Intre timp timpul a devenit tot mai putin si nisipul a umplut borcanul fara sa lase loc pentru pietrele mari si pentru pietris (poate va mai amintiti povestea aceea care a tot circulat pe Internet despre lucrurile cele mai importante in viatza... daca nu amintiti-mi sa scriu mai tarziu o nota explicativa la subsol). Dar poarte nu e inca prea tarziu pentru corectarea eventualelor derapaje. Oare cate vietzi avem? Nu vreau sa deschid o discutie legata reincarnare sau mai stiu eu ce interpretari din oricare religie. Incerc sa fac analogie cu jocurile de calculator si ma intreb: "Oare cate vieti avem?" in sensul de "Cate incercari putem avea pentru a reusi in viatza?". Pana la urma e o intrebare mare ce inseamna sa reusesti in viata... In momentul de fata am impresia ca viata incepe sa semene cu un Amazing Race (cine nu stie despre ce vorbesc sa se uite la AXN seara de la 20.30 - asta daca sunteti in RO) adica un fel de alergatura de la un indiciu la altul, de la o proba la alta. Ai trecut o proba, premiul este ca poti trece la urmatoarea.

Diferenta? Concurentii din Amazing Race primesc probele una dupa alta... Ce mai, e pentru incepatori. Noi, cu totii, jucam varianta cu grad de dificultate ridicat. Primim 2, 3, 6 probe inante sa apucam sa le rezolvam pe cele cateva dinainte. Dar poate ca asa e mai interesant. Cum ar fi viata fara provocari? Singura mea neliniste e legata de urmatoarea chestiune: oare nu pierdem ceva pe drum incercand sa parcurgem cat mai repede traseul bifand etapa dupa etapa? Adica revenind la Amazing Race, recunosc ca am vazut un singur episod dar am ramas destul de prins in fata ecranului timp de vreo ora. Deci revenind la Amazing Race: ce a ramas in mintea
concurentilor din Lisabona, Tanger, Fez si celelalte 5-6 localitati prin care au trecut ca vantul in cele 48 de ore cat a durat etapa pe care s-a intamplat sa o vad in seara asta? Probabil amintirea adrenalinei eliberate in momentul in care au fost obligati sa coboare in rapel pe corzi faleza "celui mai vestic punct al Europei continentale", Capo-nu-stiu-cum (am si uitat) sau enervarea in momentul in care si-au dat seama ca au alimentat masinile diesel cu benzina. Ok, probabil si finish-ul.

Ideea e ca am impresia tot mai pronuntata ca riscam sa cadem in aceeasi cursa a cursei. Liceu. Bifat. Primul sarut. Bifat. Facultate. Bifat. Loc de munca. Bifat. Casatorie. Bifat. Copil. Bifat. Casa. Bifat. Masina. Bifat. Copilul la scoala. Bifat (in fine ordinea si elementele componente ale vietii sunt mai mult sau mai putin aleatoare si individualizate pentru fiecare in parte)... Si tot asa: un alt copil, o alta nevasta, o alta masina, o alta casa, un alt job sau o alta functie... in functie de functionarea fiecaruia in parte. Trecem borne dupa borne, avem mereu in vedere problemele de rezolvat (de la simplu la complicat: cina din seara asta, hainele de spalat, prezentarea de terminat, dosarul de credit la banca, etc) riscand permanent sa scapam din vedere o chichitza sau alta care poate bloca angrenajul si uitam sa ne oprim si sa privim in jur la frumusetile Lisabonei cu turnul Belen cu tot si la fetzele oamenilor din Fez care nu inteleg rostul alergaturii dintr-un colt in altul a globului.

Asa ca ma opresc si va spun ca fetitza mea de 8 saptamani si ochii iubitei mele zambesc.

PariziAN nr.17 - Parallel universe

Edito

Parizianul acesta exista pentru ca l-am promis. Poate
ca e ultimul, poate ca vor exista altele. Nu stiu. In
orice caz sper ca va placut sa-l cititi cel putin atat
mult cat mi-a placut sa-l scriu. Oricum, era pentru
voi :)


Parallel universe

In noaptea asta am vazut "Plaja". Stiu, o sa-mi
spuneti ceva de genul: halal referinta culturala, dar
adevarul e ca oriunde poti gasi ceva sa rezoneze in
tine, chiar si intr-un film despre un paradis pierdut,
cu Leonardo di Caprio si Virginie Ledoyen. E drept ca
nu e un film oarecare regizorul Danny Boyle fiind un
personaj de referinta al noului val de cineasti
british, dar hai sa las critica celor care se pricep.
Motivul pentru care deschid acest PariziAN intarziat
cu propozitia de mai sus e ca mai multi prieteni mi-au
sugerat sa scriu despre impresiile intoarcerii din
Paris. Romania vazuta cu ochi mai obiectivi sau poate
doar subiectivi in alt fel. Mi-a luat aproape o luna
sa strang curajul sa o fac si nu e nici acum usor. Ok,
deschid cutia Pandorei...

Ceea ce e cel mai uimitor cand te intorci dupa o
perioada de absenta e ca regasesti oamenii, locurile
familiare schimbate doar in, ceea ce par a fi, mici
detalii. Poate fi un chiosc in plus, un copac in minus
sau pur si simplu o schimbare de perceptie, ca si
cand, revenind pe strada copilariei tale casele ce
altadata ti se pareau gigantice acum par anormal de
normale. Totusi acest mic detaliu schimbat face ca tot
ceea ce ai cunoscut sa fie pus sub un semn de
intrebare caci familiaritatea consta tocmai in
cunoasterea celor mai mici detalii. E normal sa fie
asa.

Intelegand asta insa, nu se poate sa nu te gandesti si
la locurile pe care le-ai lasat in urma. Ei da. In
momentul in care ai plecat a si inceput procesul prin
care ceea ce cunosteai se schimba incetisor in ceva
nou. Un nou magazin Fnac pe Boulevard Saint Germain
poate, un bar mai putin pe rue de la Huchette, un alt
film pe rue Champolion, o noua culoare a biletelor de
metrou, o noua expozitie pe gardul din Jardin de
Luxembourg sau, de ce nu, alte reclame pe panourile
din statia Republique. Atatea si atatea detalii
familiare celor care traiesc inconjurati de ele dar
imposibil de urmarit pentru ceilalti, inconjurati si
ei de alte si alte detalii ale vietii lor.

Si cu toate acestea anumite certitudini raman. Stii de
exemplu ca in timp ce stai la biroul tau la etajul al
optulea al unui bloc din cartierul Rogerius al
orasului Oradea, cativa noctambuli trec probabil cu
masina pe rue Royale dinspre Madeleine spre Place
Concorde. Stii de asemenea ca maine cand vei imprastia
in patru zari aceste randuri dintr-un Club Internet de
pe strada Iuliu Maniu, trei turisti americani ar putea
sa se plimbe pe cheiul Senei, sa urce scarile langa
Louvre si trecand Pont des Arts spre Institut de
France sa admire pe partea stanga turnurile Notre
Dame-ului pe Ile de la Cite. Pentru ca sunt acolo.
Pentru ca "Paris sera toujours Paris". In acelasi
moment in Dam Square in Amsterdam o tipa isi va
aprinde un joint, un cuplu va schitza un vals in fata
operei din Viena, un copil va cumpara o legatura de
legume in piata Rialto din Venetia, la Helsinki doi
tineri vor intra intr-o cafenea in timp ce niste neo
zeelandezi intarziati vor adormi in toiul noptii.

Orasele se schimba. Orasele te schimba. Chiar si dupa
ce le-ai parasit raman cu tine, in tine, in schimbarea
ta datorata lor. In ceea ce esti.



Pentru a continua vizita mai mult sau mai putin
virtuala va propun urmatoarele site-uri:

http://perso.club-internet.fr/albogdan/cuprins.htm
http://lenet2000.free.fr/paris2.html
http://www.visitezparis.com

PariziAN nr.16 - Esdeef

Edito

Saptamana trecuta, nefiind obisnuit cu noua mea
locuinta provizorie am ratat mirifica statie de metrou
unde trebuia sa descind. Evenimentul destul de banal
in sine m-a dus insa cu gandul la avantajele si
dezavantajele unei adrese in permanenta schimbare...


Esdeef

Nu va intrebati prea mult ce inseamna titlul... E
vorba de concept mereu prezent in limbajul francezilor
si pe strazile luminoase (sau nu) ale Parisului. Sa ma
explic: S.D.F. = Sans Domicile Fixe. Desemneaza ceea
ce noi numim destul de variat cu termeni ca: cersetor,
vagabond, betiv sau homeles. Cum sunt sigur ca multi
dintre voi ati simtit deja tentatia drumului in stilul
lui Kerouac o sa incerc sa va schitez in cateva linii
particularitatile pariziene ale acestei forme de
turism mai putin obisnuita dar foarte convenabila,
ieftina si ecologica. Deci: cum sa deveniti un esdeef?


In primul rand dati-va demisia. Ca orice experienta
initiatica calatoria poate dura o perioada nedefinita
de timp si nu e placut sa va confruntati cu limitele
zilelor de concediu. Vindeti sau donati ProTV-ului tot
ce aveti (casa, masina, calculator, colectia de "Plai
cu boi", telefon Nokia) si cumparati-va la second hand
un rucsac de 70 litri, un izolir si un sac de dormit
garantat la temperaturi extreme. Apoi, revedeti-va
tinuta care trebuie sa arate suficient de jegoasa,
rupta si uzata, altfel riscati sa patiti ca SDF-ul
literar de langa Café de la Flore care de cand a fost
imbracat cu geaca de puf PolarTek de catre o asociatie
caritativa nu mai primeste nici un ban de la
trecatori.

Faceti neaparat rost de un caine (sau chiar de doi).
Orice esdeef care se respecta are cel putin un
exemplar al rasei canine pe oriunde se gaseste.
Avantajele sunt evidente: pe langa o companie mereu
agreabila, cainele va poate asigura protectie si chiar
caldura in noptile mai racoroase fiind in acelasi timp
ieftin de intretinut. De preferinta ar trebui sa
alegeti o corcitura, desi in zilele de astazi vezi din
ce in ce mai des vagabonzi decazuti plimband dupa ei
caini de rasa.

Nu ar strica sa luati si niste ore de dictie pe la
vreo scoala de actorie deoarece pentru a obtine
venitul zilnic necesar continuarii aventurii, orice
homeles trebuie sa munceasca si sa nu credeti ca e
simplu. De fapt este vorba de-a dreptul de piatra de
incercare a SDFitudinii! Candidatul trebuie sa urce in
metrou precedat de un vag parfum de alcool, sa afiseze
o fata trista si determinata si sa declame cu o voce
dramatica cu intonatii melodioase o litanie de genul:

"Doamnelor si domnilor (pauza de efect). Ma numesc
Pierre (pauza) sunt inginer informatician si am 32 de
ani. Dupa 15 ani de munca neintrerupta in uzina
(pauza) am fost aruncat in strada unde ma gasesc la
ora actuala in mizerie cu cei 7 copii ai mei (pauza).
Daca sunt obligat sa cerSESC (tonul urca apoi pauza si
continuarea pe ton scazut) nu este pentru ca nu am
cautat de lucru (pauza) ci pentru ca nu am gasit
(pauza de efect). In cazul in care cineva dintre
dumneavoastra ar avea vreun loc de munca (pauza)
pentru mine (pauza si-apoi cu o modestie dezarmanta)
sunt gata sa-l primesc. Daca nu (pauza) ma multumesc
cu ce puteti sa-mi oferiti: 1-2 euro (pauza) pentru a
putea dormi sub un acoperis la noapte si pentru a
manca o mancare calda, o bucata de paine, o punga de
chips, un tirbuson sau chiar un tichet restaurant!"

Bineinteles discursul poate fi variat si inflorit la
infinit in functie de imaginatia fiecaruia, important
fiind doar rezultatul chetei in timpul careia
candidatul fiind obligat sa priveasca patrunzator in
ochii fiecarui calator spre care intinde portmoneul
incercand sa emane (pe langa sus-pomenitul miros de
alcool) un aer savant de mizerie sociala nemeritata.





Pentru a continua incursiunea in fascinanta lume a
celor liberi ca pasarea cerului va propun urmatoarele
site-uri:

http://www.charm.net/~brooklyn/People/JackKerouac.html
http://www.cyberpresse.ca/reseau/internet/0209/int_102090138519.html
http://vosdroits.service-public.fr/ARBO/210105-FXPAP229.html

PariziAN nr.15 - Versailles

Edito

Orice an care se respecta are 12 luni. Nu si anul
Copernic, dat fiind ca experienta pariziana pare sa se
prelungeasca... intr-un mod ceva mai neconventional,
nesigur, incert, poate inutil dar sigur inevitabil si
incantator... Credeati ca s-a terminat? Credeati ca nu
mai e nimic de spus? V-ati inselat.


Versailles

V-ati saturat de ambuteiaje, inghesuiala din metrou,
birouri anoste, monitoare low radiation, cursuri
bursiere in picaj si in general de toate binefacerile
civilizatiei? Inainte sa va convertiti la islamism si
sa luati calea Indoneziei eliberati-va de stresul
cotidian petrecand o zi relaxanta la Versailles, calma
resedinta a regelui soare.

In primul rand, ca sa profitati de o zi intrega de
relaxare, trebuie bineinteles sa va treziti devreme,
asa pe la vreo 7-8 dimineata. Va echipati repede si
treceti la etapa urmatoare: gasirea trenului potrivit,
ceea ce nu e evident deoarece in cele aproximativ 10
feluri de RER C (toate cu nume feminine: LARA, NORA,
VIKY, etc.) doar vreo patru merg in directia
Versailles si din acestea doar doua ajung in apropiere
de castel. Cum sunteti deja versat dupa un antrenamant
asiduu pe metroul parizian, nu aveti nevoie decat de
vreo 15 minute ca sa descoperiti trenul dorit, sa va
dati seama ca a plecat de 5 minute si sa notati ca
urmatorul ajunge abia intr-o jumatate de ora.

Cum sunteti ferm hotarat sa va relaxati, acest lucru
nu va deranjeaza nici cat negru sub unghie si porniti
hotarat spre peron. Bine faceti pentru ca intr-o ora
si ceva coborati la destinatia visurilor
dumneavoastra. Atata doar ca soarele care va
stralucise jucaus la fereastra cand v-ati trezit acum
pare sa se fi retras dupa un strat din ce in ce mai
gros de nori. A, si parca a inceput sa bata si
vantul...

Mariti pasul ca sa va incalziti si in cinci minute
castelul cel mai fastuos al ludovicilor vi se arata la
orizont la capatul unui bulevard impresionant jalonat
cu copaci verzi-ruginii. Cum n-ati ales ziua
potrivita, aleea e plina de corturi ale diverselor
asociatii pariziene asa ca nu aveti nici o sansa sa
ajungeti la curtea regala fara sa semnati cel putin o
petitie la "Amnesty International", sa acceptati o
brosura de la "Prietenii naturii" si sa lasati 2 euro
in punga "Micilor cercetasi catolici".

Evitati cu abilitate hoarda de senegalezi vanzatori de
vederi, brelocuri cu turnul Eiffel si bratari
fosforescente, alunecati cu gratie pe langa gramada de
pakistanezi vanzatori de racoritoare si porumb prajit,
ocoliti un grup de japonezi oprit pentru o poza si
ajungeti la intrare. Problema apare cand constatati ca
palatul are nu una ci cel putin 5-6 intrari diferite
notate cu litere ale alfabetului. Va uitati usor
pierdut cateva minute, dupa care alegeti solutia
evidenta si va indreptati hotarat spre intrarea A.


Dupa vre-un sfert de ora de sta la coada, o domnisoara
simpatica va anunta ca pe acolo e intrarea la
apartamentele regale si ca nu puteti cumpara bilet
fara sa fi vizitat in prealabil restul palatului
intrand pe la poarta H. Stanga imprejur. Dupa doua
tururi prin curte va dati seama ca pentru a ajunge la
intrarea H trebuie sa intrati printre doua cladiri in
partea dreapta. Nu conteaza, macar ati avut timp sa
intrati in atmosfera, doar si cei care voiau sa-l
viziteze pe rege trebuiau sa petreaca ceva timp prin
anticamere... Inca o jumatate de ora de stat la rand
si iata-va cu biletul in mina.

In cateva ore, ati vazut nenumarate camere cu decoruri
care mai de care mai aurite, 30 de dulapuri, foarte
multe oglinzi, vreo suta de tablouri pictate de
artisti de care n-ati auzit, circa 50 de mese, 41 de
comode, 17 baldachine, vreo zece standuri si mici
magazine de suveniruri (mentiune speciala carpele de
bucatarie si sortzul cu efigia regelui Ludovic al
XIV-lea si papuceii Maria Antoaneta) + nenumarati
turisti americani obezi plimbandu-se ca teleghidati ca
niste mici extraterestri cu audioghidurile in ureche.


Ca norocul, o voce suava va anunta ca ora inchiderii
se apropie... Cu ochii pe jumatate orbiti de
flash-urile Nikon reflectate in oglinzi si in
aurariile de pe pereti, cautati cu disperare iesirea
incercand sa nu va ganditi la durerea din picioare, la
saptamana de munca pe cale sa reinceapa si la multimea
de tovarasi de suferinta care va asteapta in trenul de
intoarcere, promitand solemn sa va petreceti
weekend-ul urmator pe canapea in fatza televizorului
uitandu-va la Formula 1 cu o sticla de bere rece in
mana. Ecce home.



Daca vreti sa stiti mai multe despre Versailles nu
ezitati sa consultati site-urile:

http://www.chateauversailles.fr/en/
http://www.smartweb.fr/versailles
http://www.richmond.edu/~jpaulsen/versail1.html

PariziAN nr.14 - Paris Fiesta!

Edito

A venit vara si odata cu vremea buna a inceput sa
sufle o briza de sarbatoare. In numarul PariziAN de
astazi voi incerca sa va prezint o scurta agenda a
cateva din multele evenimente cu care prima destinatie
turistica a lumii isi asteapta vizitatorii varatici.


Paris Fiesta!

Daca aveti posibilitatea sa va gasiti la Paris pe 21
iunie, prima zi a anotimpului fierbinte, nu veti
regreta pentru ca de la inceputul serii si pana
dimineata tot orasul e intr-o atmosfera ce combina in
mod armonios forfota de la Costinesti, nebunia
tinereasca a festivalului sighisorean si parfumurile
de 1 Mai muncitoresc (diferenta: lipsesc micii).
Formatii de amatori si de profesionisti canta pe unde
apuca: colturi de strada, parcuri, baruri, scene
improvizate, malul Senei, etc. iar ascultatorii
migreaza de la un grup de muzicanti la altul intr-o
deplina libertate democratica. E "Fete de la Musique":
Sarbatoarea Muzicii".

In topul PariziAN al manifestatiei au intrat: locul
III - Pierre Henry cu concertul trance realizat in
colaborare cu grupul Proppellerheads (Jardin du Palais
Royal), locul II - grupul pop No'US cu un melanj rock
alternativ, blues, etno (langa Palais Royal) si locul
I - un grup de amatori necunoscuti care canta ceva
intre Garbage, No Doubt si Cranberries pe rue de
Mabillon (super meseriasi).

N-aveti chef de inghesuiala si de zgomot? Nici o
problema! Odata cu venirea verii aveti posibilitatea
sa vizionati filme gratuit pe iarba in parc, nimic mai
placut pentru serile calde de vara. Tonul a fost dat
de proiectia filmului "Himalaya, copilaria unui sef"
in Jardin du Luxembourg (unde de altfel puteti vedea
pana in septembrie o expozitie cu fotografii din
Nepal). Continuarea va fi cu Festivalul de Film
"Frontiere" in parcul La Villette in fiecare seara
incepand cu 16 iulie.

Top PariziAN al programului: locul III "Trandafirul
rosu de Cairo" comedia nebuna a lui Woody Allen, locul
II "Dr. Strangelove" a maestrului Stanley Kubrick si
locul I la egalitate "Matrix"-ul fratilor Wachowski cu
"Brazil" a lui Terry Gilliam doua SF-uri de zile mari.

Si daca tot veni vorba de Brazilia, regasiti atmosfera
carnavalului de la Rio la Paris! Unde? Pai la Gay
Pride, parada anuala a homosexualilor, lesbienelor si
transvestitilor. Acest eveniment bizar, si deja de
traditie are un succes enorm printre parizienii de
toate orientarile sexuale, numarul cuplurilor hetero
care vin sa asiste la parada fiind impresionant.

Top PariziAN al evenimentului: locul III - lesbienele
care se sarutau intr-un camion din care vuia muzica
house, locul II - grasanul chel in rochie de mireasa
cu palarie larga curcubeu si locul I - trei batranei
de peste 80 de ani cu pancarta "Asociatia
Homosexualilor Pensionari".

Iubitorii fotbalului au avut de ce sa se bucure
(bineinteles daca nu voiau sa sustina echipa Frantei,
intoarsa acasa fara sa marcheze un gol). Primaria
Parisului a instalat un ecran chiar in fata cladirii
permitand astfel suporterilor din intreaga lume sa
urmareasca meciurile in direct, ca pe stadion.

Top PariziAN al atmosferei meciurilor la primarie:
locul III - Turcia-Senegal 1-0, locul II -
Spania-Irlanda 1-1 (3-2) si locul I bineinteles super
finala Brazilia-Germania (2-0) meci cu o atmosfera
atat de fantastica ca aveai impresia ca te afli la
Yokohama fiind de fapt in plin centru al Parisului:
suporteri catarati pe candelabrele din fata primariei,
steaguri braziliene peste tot, artificii si fumigene,
ovatii, aplauze si bucurie mare la final.

Daca vreti sa stiti mai multe despre aceste evenimente
nu ezitati sa consultati site-urile:

http://fetedelamusique.culture.fr
http://www.la-villette.com
http://www.paris.fr

PariziAN nr.13 - Philanthropique

Edito

Dat fiind ca acesta este numarul 13 al PariziAN-ului,
aparut pe data de 13 iunie mi se pare cat se poate de
logic sa-l dedic filmului proiectat in saptamana asta
in sala 13 a complexului cinematografic de la Hale...


Philanthropique

Martea trecuta pe la ora sapte seara ma plimbam pe
Champs Elisées in cautarea unei statii de metrou
(stiu, stiu ca v-ati saturat pana peste cap de toate
Eliséele si Eiffelii astia si ca ati prefera sa
povestesc despre oarisce strada de mahala de care n-a
auzit nimeni, dar n-am ce-i face daca acolo s-a
intamplat evenimentul).

Cum in ultima vreme ajung deosebit de rar in zona mai
sus amintita, am profitat de ocazie sa arunc o privire
prin jur sa vad ce mai e nou pe Bulevardul lumina al
Orasului lumina. Cat se poate de noua si de
neobisnuita era multimea impachetata frumos intr-o
panglica de politisti, adunata in fata
cinematografului UGC Normandie de langa Lido. Curios
ca tot romanu' m-am oprit cam la doi metri de noul
obiectiv turistic sa observ ce se intampla.

Un politist masiv vine sa ma anunte politicos sa plimb
ursu' de-acolo sau sa fac bine si sa trec dupa
bariere, ca daca nu, poate vorbi si limbajul
international al semnelor. Profit de ocazie sa-l
intreb care-i smenu'. A primit bufetul marfa? Se sta
la rand la carne? Se da hartie igienica? Dulapul in
uniforma albastra ma dezamageste: se pare ca Parisul
nu cunoaste aceste placeri tovarasesti. Cu un gest
simplu imi arata afisul imens de deasupra cinema-ului
si dintr-o data se face lumina (desi cerul e plin de
nori, se insereaza si a inceput sa picure - fenomen
meteorologic cu efecte perverse asupra lentilelor de
ochelari ale subsemnatului). Imaginea arata ochiul
insectoid al lui Spider Man. Fisa a picat, si e clar
ca e premiera europeana a noului film al lui Sam Raimi
autorul celebrei balade cinematografice "Noaptea
mortilor vii".

Ma hotarasc sa mai stau, daca tot n-am ce face, asa ca
imi fac loc dupa bariera in asa fel incat sa vad si
alceva decat ceafa celor din fata. Reusesc, dar numai
stand pe varfuri. Intre timp prin fata politistilor se
perinda smokinguri barboase cu invitatii la eveniment,
la brat cu rochii de seara pe corpuri de manechine. Nu
se intampla absolut nimic notabil in urmatoarele 40 de
minute in afara de faptul ca incep sa am febra
musculara la gambe. Dar merita! Limuzina se opreste si
prin cordonul de politisti si perdeaua de picaturi
rare apare mai intai Kirsten Dunst (fetita din
"Interviu cu un vampir") iar mai apoi Tobey Maguire
(Spidermanul care habar n-am in ce a mai jucat)
declansand isteria generala. In dreapta mea, o Barbie
japoneza cu aparat de fotografiat tzipa: "Tobey I want
you!!!" in timp ce in stanga mea, un grup de americani
scandeaza "Tooobeeey!", "Tooobeey!. Impresionat pana
la lacrimi de aceasta dovada vie a realitatii visului
american creator de staruri, parasesc scena.

O zi mai tarziu sunt la Hale in fata cinematografului,
c-am auzit eu de la cineva ca ar fi cica pe ecranele
pariziene "Filantropica", ultimul film al lui Nae
Caranfil (premiul publicului la festivalul de la
Paris). Dupa o privire rapida pe lungul sir de
afise... nimic. O a doua privire, de data asta mai
atenta si iaca ultimul afis din dreapta, ceva mai
putin colorat decat celelalte cu inscriptia
"Philanthropique" dedesubt. Ma asez la coada
rugandu-ma in gand sa mai gasesc bilete, in timp ce in
difuzoare o voce feminina anunta filmele la care s-au
epuizat locurile libere: "Feu de glace",
"Irreversible", "Metropolis"... Ei da, miercuri seara
lumea se relaxeaza, merge la cinema. Tensiunea e mare,
dar se dezumfla repede cand ajung mai aproape si
constat, putin uimit, ca mai sunt 73 de locuri libere
dintr-o sala de vreo 80. Cinci minute pana la
inceperea filmului.

Satira cruda, adevarata, vesela, acida, trista si
glumeatza, "Filantropica" te poarta intr-un dute-vino
intre infern si paradis pana cand nu mai stii unde te
afli. Ies din sala vrajit, cu urechile pline de acel
"My way" cinic cantat de The Master Nae Caranfil
himself in scena karaoke-ului, si cu ferma convingere
ca am vazut unul dintre cele mai bune filme romanesti
de la revolutie incoace.

Si cu un gust amar... Comparand cele doua experiente
cinefile descrise mai sus nu pot sa nu-mi imaginez
imaginea puhoiului de parizieni si de straini asezati
dupa cordoane de politisti, dornici sa-i vada pe...
Mircea Diaconu, Mara Nicolescu, Mircea Dinica si de ce
nu Nae Caranfil (copilul teribil al cinematografului
romanesc) in noua productie a studiourilor PROTVood.
Ce lipseste? Campania publicitara? Putin ajutor din
partea distribuitorilor? Banii?

Domnilor, parerea mea e ca ar trebui convocate
Asociatia Cersetorilor ROMani din Paris, Sindicatul
Cantaretilor din Metrou si Grupul Profesional al
Hotilor de Buzunare sa puna de-o fundatie pentru
sprijinirea cinematografiei romanesti!!! Cine stie,
poate se rezolva o colaborare profitabila pentru toata
lumea, a la dom'Puiut*...



Site-uri mai mult sau mai putin filantropice:

http://www.pariscope.com
http://agenda.liternet.ro/filantropicacronici.php
http://www.tf1.fr/cinema/affiche/0,,907436,00.html


*Dom' Puiut - personajul jucat de Mircea Dinica in
"Filantropica" e "Textier de cersetori", meserie
deosebit rentabila in Romania si in lume :)

PariziAN nr.12 - Gaura din pantofi

Edito

Se face ca atat in 2000, cand am nimerit pentru prima
data in capitala Frantei, cat si acum, am fost mereu
intovarasit de o gaura in talpa pantofului meu stang.
E drept ca nu e aceeasi gaura, dupa cum nu sunt nici
aceeiasi pantofi, dar asta nu schimba cu nimic
prezenta uneori prietenosa, alteori cat se poate de
agasanta a acestei prozaice ferestre catre lumea
inconjuratoare...


Gaura din pantofi

Spre deosebire de gaura din tricou sau din pantaloni,
gaura din pantofi se manifesta printr-o admirabila
discretie, fiind in general imperceptibila de catre
orice alta persoana decat posesorul ei. Cu toate
acestea, prezenta ei este vitala pentru depasirea
amenintarilor societatii de consum. Caracterizata prin
definitie de o lipsa a materiei, gaura (din pantof)
permite omului modern, tributar al civilizatiei
materialiste hiper-tehnologizate in care traieste, sa
paraseasca statutul de exilat al mediului inconjurator
si sa se intoarca la sanul primitor si ecologic al
naturii mama.

Pai cum sa nu te simti imbratisat de biosfera, cand
talpa sintetica si ne-recircuitabila a incaltarilor
tale nu te mai impiedica in impartasirea misticei
experiente a circuitului apei in natura, gratie mult
hulitei si subapreciatei gauri, mai sus pomenite.

Cum altfel decat cu o gaura in pantofi ai putea simti,
batand strazile inguste si incalcite din Montmartre,
angoasa creativa a atator pictori flamanzi rataciti
prin acele locuri cu ochii sticlind dupa o supa de
ceapa, adaugand astfel o valoroasa latura estetica
experientei tale initiatice. Iata-ne deci obligati
sa-i dam dreptate lui Cioran care spunea ca lipsa
(materiei, in cazul nostru), mai degraba decat
belsugul, potenteaza avantul creator ducandu-l pana pe
cele mai inalte culmi ale imaginatiei.

Dupa o scurta reflectie metafizica, am putea afirma ca
gaura din pantofi stimuleaza pana si spiritul
intreprinzator, o dovada fiind multimea de indieni si
pakistanezi care au inceput afaceri profitabile bazate
pe vanzarea de castane prajite si apa minerala la
triplu pret langa intrarea Louvre-ului, ajungand sa-si
deschida in timp cate un mic magazin de souveniruri
chinezesti "Made in Paris" ca atatia alti compatrioti
de-ai lor, reusind astfel cu succes integrarea
economica in societatea capitalista europeana.

Bineinteles gaura din pantofi, acest mic vortex
galactic la indemana oricui, iti deschide ochii si
asupra oamenilor, caci altfel privesti tigancile de
Bucuresti cu fuste infoiate care cersesc la gurile de
metrou cu puradeii aferenti, cand bati orasul cu
picioarele plescaind gratios in adidasi, fiind astfel
mult mai deschis fata de specificitatile, si implicit
neplacerile, vietii itinerante.

Iata deci cum un simplu element, accesibil tuturor:
GAURA DIN PANTOFI, asigura apropierea de natura,
renasterea culturala, succesul economic, fara a
neglija re-integrarea sociala a categoriilor
defavorizate, reprezentand astfel un inestimabil
panaceu universal, solutie a tuturor problemelor
trecute, prezente si viitoare ale omenirii.



Daca binele omenirii nu va intereseaza nici cat negrul
sub unghie si nu vreti sa beneficiati de privilegiul
unei gauri in pantofi iata cateva adrese (cat se poate
de dezagreabile) care v-ar putea ajuta:

http://www.0-15.com/bou-mode.html
http://www.mokasofa.ca/mode/theme/vecu/01juillet30a.asp
http://www.nomade.tiscali.fr/cat/mes_courses/marques_enseignes_e/habillement/chaussures/

PariziAN nr.11 - In Lofto veritas!

Edito

Fie ca acest numar post-pascal al PariziAN-ului sa va
gaseasca pe toti in buna sanatate. As vrea sa profit
de ocazie pentru a va transmite la toti un intarziat
dar din inima: "Cristos a-nviat!". OK, si daca am
terminat cu urarile, sa vedem motivul intarzierii
neasteptat de lungi a acestui numar. Sa fie sesiunea?
Eventual inceperea stagiului in intreprindere?
Sarbatorirea pastelui? Ei bine NU! Adevaratul, unicul
si misteriosul motiv al intarzierii este... LOFT
STORY, tema noastra de astazi.


In Lofto veritas!

Se iau cativa tineri (si tinere :)), se inchid intr-un
apartament rupt de lume, dar intzesat cu camere de
luat vederi si microfoane, dupa care se priveste ce se
intampla, se selecteaza cu grija si se da cate ceva pe
post. Ghici ispita ce-i? In varianta franceza: LOFT
STORY, in traducere libera "Poveste de apartament".

Ajuns deja la cea de-a doua editie, reality show-ul
canalului de televiziune francez M6 (inspirat din Big
Brother-ul olandez) a facut sa paleasca pana si
disputa politica privind alegerile prezidentiale
franceze. Ce sa-ti mai bati capul cu discutii
obositoare si plicticoase despre asemanarea
programelor politice ale partidelor de stanga si de
dreapta sau despre posibilitatea de realizare a
promisiunilor electorale, cand poti privi fascinat cum
niste tineri isi pregatesc micul dejun, stau la plaja,
se cearta sau pur si simplu se plictisesc. Si sa te
mai miri ca rata de absenteism la primul tur al
alegerilor a fost de 30%!!! Pai daca toti francezii se
uitau la Loft...

Singura sansa a democratiei franceze, amenintata ca de
o sabie a lui Damocles de intrarea in turul doi a
extremistului Jean Marie Le Pen, a fost ca cei 12
concurenti, patrunsi pana in maduva oaselor de simt
civic, au facut apel la cetatenii tarii sa mearga si
sa voteze cu Chirac. Pai cum sa nu votezi cu dragul de
el cand iti sugereaza niste tineri simpatici, care
ti-au intrat practic in familie ca doar i-ai vazut
dormind, spalandu-se pe dinti, si batandu-se cu
pernele! Nu credeti povestile cu manifestatii,
proteste de strada, aliante ale partidelor de stanga
pentru salvarea republicii si alte cele: LOFT STORY
orienteaza opinia publica franceza si nimic altceva!
Pai ca si cum toate ispitele de vara de pe ProTV v-ar
fi spus in cor sa nu votati cu Vadim. Puteati rezista
tentatiei?

Zau ca nu exista emisiune mai educativa decat LOFT
STORY! Spectatorii pot invata de exemplu despre
multiculturalitatea societatii franceze, Loftul fiind
un mic creuzet de minoritati: unul dintre concurenti e
de origine araba (Kamel), o concurenta are o mama de
origine spaniola (Karine), o alta provine dintr-o
familie italiana (Angela), mai e (sau in orice caz "a
fost") si un baiat de culoare cu freza afro si mama
blonda (William), un tip de la tzara care vorbeste si
se poarta ca atare (Felicien), un tip cu orientare
sexuala neclara (Thomas) si tot asa inainte ne-scapand
nici un streotip cum ar fi biata fata orfana
agresiv-complexata (Julia), tipul fotomodel usor
narcisist dar prietenos (David), blonda "bine" dar
plangacioasa (Sandra), chipandelul (Romain),
tzarancutza rotunjoara (Lauryn) si in fine femeia
fatala certareata si complotista (Lesly).

Mai piparat ca o telenovela, LOFT STORY este o
adevarata binecuvantare pentru societate! Va dati
seama cat de mult usureaza comunicarea inter-umana
aceasta emisiune? Poti fi sigur ca vei gasi un
partener de discutie avizat oriunde, fie metrou,
servici sau sala de sport, daca doresti sa dezbati una
din problemele arzatoare ale saptamanii cum ar fi:
"Cine a mancat foetajul lui Lesly?" sau "De ce si-a
ras Felicien parul de pe piept?" sau, de ce nu, all
time slagarul "De ce s-a suparat Sandra cand a curatat
David cartofii?".

Bineinteles frumusetea emisiunii sta totusi in faptul
ca odata pe saptamana spectatorii pot vota (la un
numar cu 8989... 0,34 euro minutul sau SMS cu 0,54
euro mesajul) dintre doi nominalizati (sau
nominalizate) cine sa ramana si cine sa iasa din joc.
Spiritul voyeurist al natiunii franceze e pe deplin
satisfacut cu ajutorul unui alt numar 898989... la
care se poate asculta in direct ce se intampla in loft
si cu ajutorul site-ului Internet unde in schimbul
unui modest abonament la un furnizor Internet local ti
se ofera acces 24h/24 la toate camerele de luat vederi
din apartament (100% necenzurat). Impresionant nu?

Toate aceste mici izvorase financiare la care se
adauga pretul condimentat al spatiului publicitar in
timpul emisiunilor (3 mai importante pe saptamana), a
rezumatelor zilnice (3 ori pe zi) si mini-rezumatelor
zilnice (2 ori pe zi) formeaza ditamai cash-fluviul si
infirma pentru totdeauna proverbul cum ca n-ai putea
face din rahat bici. Poti domle' si mai si pusca!!!

Bun, rau, adevarul e ca e deosebit de atractiv, place
tuturor si induce in foarte scurt timp dependenta. Si
ca tot veni vorba, va las ca nu vreau sa pierd
retrospectiva saptamanala...


Pentru a cunoaste mai de aproape mirifica lume a
Loft-ului va recomand urmatoarele site-uri (si
bineinteles emisiunile zilnice de pe M6 - principala
emisiune a zilei la ora 19):

http://loftstory.m6.fr
http://la-caverne-du-loft.com
http://julia-loft-story.fr.fm

PariziAN nr.10 bis - Spre Lyon

Edito

Celora care cred ca legile lui Murphy nu exista, le
pot spune chiar acum ca nu sunt dacat niste ageamii si
ca n-au decat sa mai treaca niste clase la scoala
vietii ca sa-si dea seama cat de mult se inseala. Caci
soarta are cateodata prostul obicei de a ne aduce cu
picioarele pe pamant demonstrandu-ne clar ca socoteala
de-acasa nu se potriveste cu cea din targ...


Spre Lyon

Dormi. Daca e sa credem ca ziua noua incepe imediat
dupa 12.00 noaptea, atunci e clar ca e inca o zi
nounascuta, o bebe-zi intrata in lume de abia 35 de
minute. Desi la inceput ai impresia ca auzi prin vis
un concert live al lui Deep Purple, in scurt timp iti
dai seama de trista realitate: linistea (sau mai exact
vuietul monoton al soselei periferice) e intrerupta de
melodia agasanta a telefonului portabil. Il lasi sa
sune. Poate se opreste. N-ai noroc. Nu s-a oprit, asa
ca te ridici cu greu din pat si raspunzi.

Surpriza! Cei doi canadieni pe care ai promis sa-i
cazezi si pe care ai renuntat sa-i mai astepti pe la
miezul noptii convins ca nu mai vin, au aparut
miraculos in statia de metrou si intreaba cum sa
ajunga la tine. Ii sfatuiesti sa stea unde sunt ca vii
sa-i iei. Ceea ce si faci imediat ce reusesti sa tragi
pe tine niste haine decente. Pe la 1.30 iti
reintalnesti asternuturile dupa ce ai distribuit in
mod egal parcelele de mocheta pentru sacii de dormit
ai musafirilor. Adormi instantaneu cu gandul roz ca la
5.15 va trebui sa-i trezesti sa nu-si piarda autobusul
spre Romania, si ca la 6 va trebui sa pornesti spre
capatul opus al Paris-ului in incercarea temerara de a
ajunge la Lyon cu autostopul.

La 5.25 reusesti in sfarsit sa-ti dezlipesti pleoapele
incleiate de somn desi radioul iti urla slagare in
urechi de zece minute. In doi timpi si trei miscari te
speli, pregatesti un mic dejun fulger si trezesti
trupa care se mobilizeaza militareste si porneste in
tromba, conform programului, la ora 6. Nu si tu insa.
Pernele moi de pe pat te atrag tot mai aproape, asa ca
la 6.05 justificandu-ti foarte logic ca e mult prea
devreme pentru a face autostopul, te hotaresti sa mai
dormi o ora.

Te trezesti dupa vreo trei, pe la 9.15 cu soarele sus
pe cer si energia partial refacuta. Pui la punct
ultimele detalii ale rucsacului si in sfarsit pornesti
spre metrou pe la 9.45. Dupa o analiza critica a
hartii mijloacelor de transport local din Paris te
hotaresti, ca un adevarat cunoscator, sa mergi patru
statii cu metroul 7, sa schimbi la Stalingrad cu
metroul 5 cu care mai mergi o statie pana la Gara de
Nord de unde iei RER-ul B sase statii pana la Cite
Universitaire si iesind la suprafata sa mergi tot vreo
sase statii cu un autobus pana la punctul de plecare
spre Lyon. Coborand din autobus iti dai seama cu
surprindere ca de fapt aveai un metrou direct, dat
fiind ca te afli fix in fata statiei Porte d'Italie a
metroului 7 cu care ai pornit...

Tragand concluzia ca macar asa ai avut posibilitatea
rara de a explora putin complexitatea vietii subterane
pariziene, te apuci sa cauti in paienjenisul de sosele
breteaua care da in autostrada spre Lyon. Dupa
principiul sanatos conform caruia oricum toate
drumurile duc la Roma, te asezi hotarat la marginea
unei sosele cu pancarda: Lyon S.V.P. ("s'il vous
plait" adica). Odata cu trecerea timpului, convingerea
ti se evapora incetisor in bataia soarelui, astfel
incat nu te mai miri cand dupa o jumatate de ora, o
masina se opreste langa tine si un cuplu simpatic iti
explica rabdator ca te-ar duce cu placere dar stai
langa drumul spre Normandia si nu la breteaua spre
Lyon, care e 20 de metri mai incolo.

Le multumesti bucurandu-te ca exista oameni de treaba
pe lumea asta si te asezi la locul indicat, de data
aceasta autenticul drum al Lyon-ului. E ora 11.50 si e
cald. Masinile trec gramada lasand in urma lor
norisori ecologici de gaze de esapament. La 13.20 esti
tot acolo dar un pic mai negu datorita efectului
conjugat al supararii, soarelui si al prafului de la
marginea drumului. Te hotaresti sa pleci daca in 5
minute nu te ia nimeni. Nu te-a luat, asa ca la 13.25
iti indesi hartia cu Lyon in buzunar si pornesti cu
pas hotarat spre metrou.

La 14.35 rasfoiesti o carte savurand o Coca Cola la
bordul TGV-ului care goneste cu 300 km/h spre
destinatia Lyon Perrache, multumind din inima cailor
ferate franceze care s-au gandit sa extinda si spre
sud-est reteaua de trenuri rapide. Dai un ban, dar
stii ca face...



Pentru calatorii cu mai putine probleme va recomand
urmatoarele site-uri:

http://www.ecritel.fr/allostop
http://www.sncf.fr
http://www.maporama.fr

PariziAN nr.10 - Deriva

Edito

Iata ca am ajuns si la numarul 10 al PariziAN-ului,
editie jubiliara deci, care se suprapune cu cea de-a
74-a decernare a Premiilor Oscar si cu victoria
filmului "A beautiful mind", nebunatica istorie a
nebuniei unui savant nebun. Adevarul e ca si fara sa
fii geniu al matematicii, realitatea vietii
contemporane face ca uneori linia de demarcatie intre
ceea ce este si ceea ce ar putea fi, sa fie foarte
subtire...


Deriva

E noapte. Stelele sunt ascunse de o patura neagra de
nori. Fluviul navaleste in camera ta si te taraste in
intuneric. Simti cum hainele ude ti se lipesc
infricosate si reci de corp in timp ce curentul te
trage tot mai jos, tot mai adanc in negura.

Cateodata e greu. Cateodata e greu sa gasesti nucleul
acela cald si familiar care esti tu. Cateodata
realitatea ascutita-fierbinte-rece-amara iti sfasie
simturile. Cateodata adevarul haosului care te
inconjoara strapunge iluzia temporara a ordinii pe
care incerci sa o creezi. Cateodata esti singur,
inghesuit intre oameni. Cateodata simti cum o supa
densa de notiuni, nume proprii, concepte, atributii si
responsabilitati iti sufoca spiritul si te lasa fara
aparare, prada angoaselor.

Cateodata simti cum totul se invalmaseste in fata ta,
amestecand intr-un carusel nebun turisti japonezi cu
aparatele lor de fotografiat, trecutul, PIB-ul
Romaniei, diaspora pariziana, pizza quatro-stagioni,
internet francofon, Jose Saramago, haine de spalat,
marketing interactiv, genoflexiuni, fotografii,
cecuri, tango argentinian, micro-credite, mitul
libertatii, cartele telefonice, Muntii Apuseni, paduri
tropicale, CAF, consultanta, cuvantul orgoliu, blugi
rupti, Oxford, noapte buna, interviuri, panouri
publicitare, premiile Oscar, pectorali, organizatii
non-guvernamentale, trei numere preferate, o legatura
de chei, cinci in linie, motivatie, sarmale, Take
Ianke si Cadar, perturbari de trafic, tratatul de la
Trianon, produse profesionale de hair-styling, carduri
VISA si broscuta Oac.

Trei magnolii in soare. Trei magnolii inflorite. Una
cu flori albe, una cu flori roz pal si una cu flori de
un roz inchis. Pe iarba verde petale cazute. In
apropiere un copil in carucior si inca doi ceva mai
mari. Se joaca. Langa carucior, un tip nebarbierit, in
blugi indigo, asezat direct pe iarba canta la chitara.
Blues. La un moment dat, lasa chitara si incepe sa
faca flotari spre hazul copiilor. Unul dintre ei i se
urca in carca dar nu se opreste. A trecut un fluture.

Bucura-te de zi.


Si cateva site-uri ca sa te poti bucura de zi vizitand
Parisul:

http://www.paris-france.org/
http://www.paris.org/
http://www.campus.ecp.fr/~slyv/

PariziAN nr.9 - DRU DRH HR

Edito

Inevitabil, invariabil si cu totul neasteptat la Paris
a venit primavara. Soarele straluceste, prin parcuri
au aparut cateva narcise timide, iarba a inceput sa-si
recapete culoarea verde care se asorteaza placut cu
culorile calde ale afiselor electorale iar in agende
au inceput sa resara invitatiile la interviuri.


DRU DRH HR

Pe cei care nu stiu ce inseamna aceste misterioase
litere pot sa-i linistesc inca de pe acum: NU! Repet
NU este vorba de varianta moderna a Ku Klux Klan-ului!
De fapt pot spune ca este vorba de una dintre cele mai
uimitoare, fulminante si totodata inutile inventii ale
omenirii, si anume: Departamentul de Resurse Umane
(D.R."Humaines" pe limba lui Cyrano si "Human
Ressources" pe a lui W Bush). Da, da... E vorba chiar
de acei omuleti uneori zambitori, alteori foarte
preocupati pe care ii aveti in fata dumneavoastra cand
mergeti la un interviu.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la
acesti cerberi hotarati sa protejeze intreprinderea de
orice neavenit care ar dori sa-si aduca umilul aport
la constructia capitalismului, imi vine sa ma intorc
la anii copilariei mele cand ma jucam cu lopatzica in
praf si nu ma tulburau problemele existentiale.

Pai spuneti si dumneavoastra! Cand intri, tremurand
din toate incheieturile, in barlogul acestor fiare
perfide, bineinteles te primesc (inselator) cu bratele
deschise. Ti se ofera un scaun, cafea, apa minerala,
suc de portocale... in fine tot ce ti-ai putea dori.
Dupa care ofensiva incepe, de obicei cu aparent
inocenta invitatie: "Vorbeste-mi despre tine". Automat
intrebarea care iti intra in cap ca un cui este: "Ce
ar vrea sa auda?" Oare ar ajuta la ceva sa le spui ca
iti place usturoiul, ciorbele cu afumaturi si ca
idealul tau in viata e sa te ascunzi de soare sub o
umbrela, pe terasa unei casute albe de pe malul marii
pe o insula in Mediterana rontzaind masline si
navigand pe Internet? Probabil ca nu, ideea fiind sa
te prezinti ca Fat Frumos chiar daca esti Zmeul ce
Rau. Oricum asta nu e decat inceputul...

Cu cat timpul trece, neuronii tai vor fi din ce in ce
mai solicitati in fabricarea de raspunsuri la
intrebari inteligente de genul "Cum te-ar descrie sora
ta?" (pacat ca nu poti s-o suni s-o intrebi), "Cum
vezi seful ideal?" (te uiti in oglinda), "Da-mi un
exemplu de obstacol pe care l-ai depasit cu bine" (iti
amintesti gardul scolii pe care l-ai sarit in clasa a
V-a, sa chiulesti de la concertul obligatoriu cu
"Anotimpurile" lui Vivaldi)... asa incat in momentul
in care esti intrebat cu seninatate "Ce ai dori sa
faci in continuare?" concentrarea ta a atins cote de
alarma, si singurul lucru pe care ti-l mai doresti e
sa smulgi capul zambitor al persoanei din fata ta si
sa-l pui in geam (dupa ce ai manjit in prealabil cu
sange toti peretii) ca in trillerul horror "Capra cu
trei iezi". Te abtii cu greu.

Si bine faci, pentru ca urmeaza intrebarea cheie (de
bolta), esenta pretioasa si pura a intregii arte a
recrutorului: "Care sunt punctele tale slabe?" Na,
incearca de raspunde sincer la intrebarea asta... Sa
spui ca n-ai? Vor considera ca nu ti le cunosti. Iti
treci rapid in revista toate slabiciunile rugandu-te
in gand la Sfanta Miercuri, Vineri si in general toate
zilele saptamanii sa-ti sugereze raspunsul corect.
Solutia e evident un raspuns elaborat de genul: "Nu
pot dormi noaptea daca scade cursul actiunilor firmei
unde lucrez" sau "Ma apuca urticaria daca nu obtin
rezultatele asteptate" dar ar merge si un modest "Am
tendinta de a ma concentra prea mult asupra detaliilor
vrand ca totul sa fie perfect".

In fine, cand obosit, transpirat, epuizat de-a dreptul
crezi ca ai ajuns la sfarsitul chinurilor, omuletul
vesel se uita mai cu atentie la CV-ul tau si remarca:
"Mda, economist... Noi am avea nevoie mai degraba de
un inginer pentru postul asta!" Ametit si cu
picioarele inmuiate, iesi pe bulevardul plin de lume
intrebandu-te retoric unde au disparut vremurile bune
cand era suficient sa omori vreo doi-trei balauri ca
sa traiesti linistit ca un rege pana la adanci
batraneti.




Pentru masochistii care ar dori sa-si incerce norocul
la astfel de interviuri la firme franceze recomand
urmatoarele site-uri WEB pentru depunerea CV-urilor:

http://www.stepstone.fr
http://www.en-stage.com
http://www.letudiant.fr

PariziAN nr.8 - Micul Paris

Edito

Dat fiind ca drumul, si mult prea scurta mea vacanta,
m-au purtat pe meleaguri natale, am avut placuta
ocazie de a trage un aer de Romanie de inceput de
mileniu, o Romanie promitatoare si mereu uimitoare si
in acelasi timp oarecum departe de miracolele si
mizeriile lumii vestice. Totusi, pe banca de vinilin
maro a rapidului Targu Mures-Bucuresti, n-am putut sa
nu ma gandesc cu nostalgie la vechea denumire a
balcanicei noastre capitale...


Micul Paris

Domnul Popescu iesi din Alimentara cu trei kile de
jambon afumat sub brat. Era luni, prima zi dupa
Dragobete. Domnul Popescu era fericit. Nu numai pentru
ca doamna Popescu avea sa-i faca mult dorita ciulama
de fasole, dar si pentru ca vanzatoarea ii daduse
restul zambind si ii urase o zi buna. Socotind in
minte cati bani i-au mai ramas, domnul Popescu o lua
agale spre Piata Romana.

Ii placea intotdeauna sa treaca prin Romana in drum
spre casa, chiar daca trebuia sa faca un mic ocol.
Pavajul de piatra rosie, frumos finisat, rondurile de
flori, cladirile recent renovate si vopsite il
inveseleau. In plus putea sa treaca si pe langa
cafenele, care cu terasele lor cu umbrelute colorate
dadeau intotdeauna un aer festiv peisajului. Domnul
Popescu admira eleganta cu care ospatarii, cu camasi
imaculate, vesta si papion, asteptau in fata intrarii,
cu servetul alb impecabil impaturit pe mana stanga.

Se opri in fata unui panou de afisaj care anunta
concertul lui Pavarotti la Ateneu pe 8 aprilie. Zambi
satisfacut. Saptamana trecuta reusise sa cumpere doua
din putinele bilete ramase. Va fi o surpriza agreabila
pentru doamna Popescu. Doua studente de la ASE, cu
gentile diplomat specifice, trecura strada chiar in
fata domnului Popescu si o luara la stanga intre
sediul numai sticla si otel a lui J.P. Morgan si
zgarie-nori-ul Deutsche Bank. Cerul era senin si
soarele stralucea puternic. Se auzea ciripitul catorva
grauri usor zgribuliti. Domnul Popescu se opri langa
un chiosc de ziare si isi cumpara Adevarul. Deschise
la pagina cu stiri bursiere si cauta Sidex. Buuuuun!
Crestere 5.3%. Depasit numai de Azomures, care si-a
relansat exporturile in China, si de Dracula Land care
anul acesta a atras cu 13% mai multi turisti straini
ca anul trecut.

Telefonul piuie. Mesaj de la Ionel, din Olanda. Si-a
predat proiectul si maine dimineata ia avionul spre
Barcelona. Copii astia adora sa calatoreasca! Prin usa
deschisa a unui magazin de muzica se aud cateva
acorduri din Rapsodia Romana a lui Enescu. Cativa
lucratori, in uniforme verzi, dau cu bidineaua pe
trunchiurile arborilor de la marginea bulevardului.
Domnul Popescu simtea mirosul proaspat al varului
umed. Privi cu atentie vitrina magazinului cu
suveniruri. Pe langa diverse miniaturi ale Coloanei
Infinitului, ale Portii Sarutului si ale Bisericii
Negre din Brasov, un tricou cu inscriptia "I love
Romania" ii atrase atentia. De mult voia sa-l cumpere,
dar spera sa-l primeasca cadou de ziua lui de la
doamna Popescu.

In fata la Lido un clovn distribuie baloane colorate
trecatorilor. Unul roz pentru domnul Popescu. O
multime de oameni in Piata Universitatii. Se filmeaza
noua pelicula produsa de Universal Pictures. Aseara la
televizor anuntasera ca filmul era despre Revolutia
Romana din 1989 si avea o distributie de exceptie:
George Clooney in rolul lui Mircea Dinescu, Julia
Roberts in rolul Anei Blandiana, Sergiu Nicolaescu in
rolul dictatorului...

Il trezi intepatura acului in antebratul stang,
deasupra chingilor care il tineau legat de pat. In
curtea spitalului de neuro-psihiatrie corbii ciuguleau
resturile de mancare dintr-o gramada de gunoi langa
care dormea un maidanez cu zgarda rosie. Ploua si
radioul anunta ca s-a gasit cutia neagra a MIG-ului
prabusit langa Calarasi si ca deficitul bugetar va
creste fata de anul trecut.




Pentru mai multe informatii despre Micul Paris puteti
consulta urmatoarele adrese de Net:

www.asc.upenn.edu/usr/cassidy/pix/travel/bucharest-2001/1.html
www.bucharest.go.ro/
www.bbw.ro/

PariziAN nr.7 - Baghetologie

Edito

Iarna teoretica continua sa se manifeste ca o toamna
practica in inima capitalei franceze, mancand nervii
celor obisnuiti cu climatul preponderent insorit al
Romaniei. Cum sa scapi de capcana metopatiei? O
solutie posibila ar fi sa petreci cateva ore agreabile
in fata unei cafele aburinde intrebandu-te ce-i face
pe francezi francezi?


Baghetologie

Alaturi de roata de camembert si sticla de vin rosu,
ce-i caracterizeaza cel mai bine pe francezi din punct
de vedere culinar? Bagheta. Cu coaja crocanta care
imbratiseaza dragostos miezul moale, cu suav parfum de
calda paine mioritica de-abia scoasa din vatra... Na,
hai ca am inceput sa deraiez ca Radu (cel cu
bucataria*) cand degusta vinuri de Jidvei. Dar sa fim
seriosi: bagheta proaspata, e demna de orice
rafinamente ale bucatariei frantuzesti gasindu-si la
fel de bine locul in palatul Elysée, in selectul mic
dejun prezidential, ca si pe masa ultimului senegalez
refugiat intr-unul din cartierele problema ale
capitalei.

Dar ceea ce este si mai fascinant la o bagheta e
surprinzatoarea ei capacitate de metamorfoza.
Francezii cunosc infiorarea, plina de teama si de
respect, in fata imaginii dezolante a baghetei, uitata
in dulap nu mai mult de 24 de ore. Transformarea poate
avea doua stadii. In cazul mai fericit, in care
proprietarul a pastrat aceasta capodopera a
panificatiei intr-o punga de plastic, va avea durerea
de a o revedea muribunda, lipsita de energia ei atat
de caracteristica, si avand o consistenta gumoasa -
ceea ce il va determina sa o mestece indelung, trist
si meditand la caracterul trecator al existentei.

Cel de-al doilea caz, care atinge limitele cele mai
indepartate ale tragismului, are loc in momentul in
care proprietarul aseaza neglijent bagheta intr-o
punga de hartie sau, lipsit de orice sensibilitate
elementara, o arunca pur si simplu pe un raft. In mai
putin de 24 de ore o vom putea regasi, zguduiti,
schimbata intr-o cenusie piatra fara de viata,
imposibila de consumat altfel decat sfaramata, sub
prozaica forma de pesmet.

Intelegi deci, dragii mei, de ce este cu totul si cu
totul imposibil sa stochezi baghete acasa si astfel de
ce, in cele mai diverse momente ale zilei, vezi
francezi alergand disperati de colo colo sa se
aprovizioneze cu mult doritul produs.

Cel mai grav este sa te gasesti pe la sfarsitul unei
zile obisnuite de lucru (adica pe la vreo 8.30 - 9
seara) devenind brusc constient ca ai uitat sa
anticipezi momentul cinei si prin urmare sa-ti dai
seama, igrozit, ca ai uitat sa-ti cumperi bagheta
absolut necesara. Dupa ce iti stergi sudoare rece de
pe frunte, dai vreo doua trei telefoane si scotocesti
paginile galbene, te avanti in valtoarea de oameni
care au ales cu totii acelasi moment fatidic ca sa se
plimbe prin oras cu metroul. Strangand nervos bara de
otel, cu fruntea incretita si cu sufletul chinuit, te
intrebi daca vei avea noroc sau nu. Cobori la statia
Saint Michel, urci in fuga scarile si zbori parca
printre picaturile de ploaie spre magazinul ce
afiseaza mandru inscriptia: "Boulangerie -
Patisserie".
Intri. O vezi pe raft, supla, incantatoare, parfumata.
Cu un zambet cuceritor arunci moneda pe tejghea si
simti cum fericirea te cuprinde. E a ta.



Pentru a deveni cu adevarat specialisti in domeniul
baghetologiei va recomand urmatoarele site-uri WEB:

http://www.paris.org/Curiosites/Boul/
http://www.sallys-place.com/food/single-articles/french_baq.htm
http://www.boulangerie.net/
http://www.paris-boulangerie.com/

* "Bucataria lui Radu" emisiune de educatie culinara
realizata de Radu Anton Roman, avandu-l ca invitat
permanent pe Cristian Tabara (sambata 16.30 - pe
ProTV)
mai multe informatii pe www.protv.ro

PariziAN nr.6 - Parisian

Edito

Conform dictonului "Mai bine mai tarziu decat
niciodata" si cu promisiunea de a reintra in normal,
iata si numarul 6 al PariziAN-ului, primul din 2002.
Si deoarece aburii alcoolizati ai Revelionului s-au
evaporat demult, sefii s-au intors din concediile in
Alpi, Tenerife si Tunisia, insa iarna continua sa
bantuie prin emisfera nordica, ce poate fi mai
potrivit pentru relaxare decat... un cocktail.


Parisian

Patru doze de gin, doua de vermut alb (sec), una de
Creme de Cassis. Dupa un scurt sejur in shaker
amestecul cu parfum de Champs Elysees aterizeaza
direct in paharul dumneavoastra. Un pai, o umbreluta
decorativa si gata "Parisian"-ul. Cocktail. Termenul,
a facut un drum lung de la bautura exotica impodobita
cu pene colorate la evenimentul monden cu acelasi
nume, tema noastra de astazi.

Numit uneori si banchet sau serata, cocktail-ul
reprezinta in mod traditional o ocazie de intalnire,
de discutie relaxata intr-o societate, dupa orele de
lucru dar inainte de cina si la care se servesc in mod
obisnuit aperitive. In Parisul zilelor de astazi
conceptul a suferit diverse adaptari si variatii. Voi
incerca sa va prezint pe scurt trei dintre ele.

1. Cocktail-ul traditional - Marmura, decoratii aurite
in stil baroc, ferestre inalte, candelabre de cristal,
cateva statui pe post de condiment (daca nu macar ceva
busturi cu Napoleon). Chelneri cu papion stau in
spatele meselor acoperite cu velour rosu si toarna in
pahare Chateau Lafitte din 1988 sau prepara
cocktailuri pe baza de sampanie. Costume elegante,
rochii mai mult sau mai putin lungi, discutii
intelectuale despre cartea tocmai lansata, ultimul
film al lui David Lynch, viitorul Europei sau
candidatii la alegerile prezidentiale franceze. Tave
cu mici biscuiti cu trei boabe de caviar, rotocoale de
telina cu un pic de branza, scobitori cu bucatele de
pepene invelit in sunca infipte in capat, prajiturele
cu crema de lichior... Lux, ce mai!

2. Cocktailul de afaceri - Deja decorul se schimba.
Aici se discuta viitorul economiei europene (daca nu
mondiale) deci amplasamentul trebuie sa reflecte acest
lucru. Ideal ar fi holul principal al salii de
conferinte Pierre Mendes la Ministerul de Finante.
Cladire inalta, moderna si rece. Deosebit de
"business". Daca in cazul anterior important era
rafinamentul, de data aceasta simtul practic
predomina: vinul coboara o treapta (ramanand totusi un
Bordeaux de buna calitate dar nu excesiv de scump),
cocktail-urile dispar fiind prea alcolizate (deci
susceptibile a incetosa capacitatea de negociere a
participantilor), biscuitii cu caviar si celelalte
maruntisuri sunt inlocuite cu mancare pe saturate
(fripturi de porc, creveti cu marar, branzeturi alese,
prajituri, budinci si fructe) - omul trebuie sa aiba
energie ca sa poata decide soarta lumii. Costumele
sunt putin mai sobre iar rochiile sunt complet
inlocuite cu elegante taioare de culoare inchisa.
Banii vorbesc!

3. Cocktail-ul modern - Absolut elitist este
chintesenta rafinamentului monden si este organizat in
general de acele persoane pentru care cocktailul
traditional e de o banalitate vulgara. Exemplu:
creatorii de moda. Deja locul, nu poate fi unul
conventional. In concluzie se vor alege amplasamente
de genul: statie de metrou, curte de liceu, pivnita de
cetate, veceu public. Imbracamintea la randul ei
trebuie sa fie neobisnuita astfel vor fi deosebit de
apreciate: gulerele de vulpe argintie (la barbati),
cusmele cazacesti de blana (la femei), geaca matlasata
tip Cigid + cizme inalte cu toc si varf ascutit
(indiferent), eventual costum cu o maneca rupta.
Culmea originalitatii-creative-contemporane-trendy
este meniul, asigurat de trei tonete asezate chiar la
locul de desfasurare al evenimentului unde tot
invitatul poate sa aleaga intre cartofi prajiti,
hot-dog, clatite, inghetata sau... mere in zahar ars.
Balci mancatias!


Adresele web recomandate astazi:

www.allaboutbooze.com/History%20of%20cocktails.htm
http://cocktails.about.com/library/weekly/aa082799.htm
http://www.parispubs.com/page.php?var=cocks

PariziAN nr.5 - Noel fericit!

Edito

In primul rand vreau sa va anunt in editorialul de
astazi ca dupa acest numar PariziAN isi ia o
binemeritata vacanta pana la anu'. De fapt, pentru
activitatea fructuoasa care s-a materializat in aceste
5 (6) numere intreg comitetul de redactie a fost
recompensat cu o excursie de doua saptamani in Romania
cu ocazia Sarbatorilor de Iarna! Cinste lor. Si despre
ce putea sa fie vorba in acest numar daca nu despre
Craciun...


Noel fericit!

Craciun = Zapada + Brad Impodobit + Cadouri + Familie.
Simplu ca buna ziua. Ca sa petreci un Craciun fericit
la Paris nu trebuie decat sa obtii elementele de mai
sus si gata! Banal. Te lasi usor pe spate in fotoliu,
bei o inghitura de ceai de musetel si zambesti
satisfacut. Nici o problema. Apoi, privirea iti cade
pe calendar si rotitele cenusii incep sa invarta din
ce in ce mai repede...

Zapada. Mda, daca stai bine si te gandesti ce ti-au
povestit prietenii tai francezi si ce-ai vazut in
ultimele cateva saptamani, iarna la Paris mai mult
ploua decat ninge. E drept ca de doua zile temometrul
a coborat sub zero dar de atunci nu s-a vazut urma de
nor pe cer. Ei nu-i nimic, zapada nu e cea mai
importanta si la o adica iti amintesti ca ai vazut
niste vitrine frumos impodobite cu fulgi de plastic.
Si-apoi cine stie, poate mai cade!

Brad impodobit. Cum sa nu poti gasi un brad in inima
Frantei? Sunt peste tot... Au chiar si capatul infipt
intr-o jumatate de bustean sa stea frumos in picioare.
Estetic! Natural! Singura problema e ca in momentul in
care vezi pretul, iti vine sa cauti eticheta cu "Intel
inside" si sa intrebi vanzatorul daca e cumva
multimedia de e asa de scump. Ei lasa ca nu e grav,
poti sa treci mai spre seara prin parc si sa rupi ceva
crengi si oricum toti copacii de pe marile bulevarde
sunt plini de beculete multicolore.

Cadouri. Ei aici chiar ca nu pot aparea probleme. In
Beaubourg e plin de casute ca-n povesti unde poti gasi
orice de la sunca afumata la bijuterii, trecand pe la
lumanari parfumate si haine de in tesute manual
(adevarata idee de afaceri pentru fermele
agroturistice romanesti). Cele mai interesante sunt
totusi magazinele cu produse "autentice" care-ti
permit sa fii in armonie cu natura la tine acasa in
apartamentul tau de bloc. Intr-un astfel de magazin
poti cumpara de exemplu cafea nemacinata BIO, ceai la
triplu pret, busteni (sau or fi fost crengi? - in
orice caz erau de vanzare), pietricele colorate de
rau, ceasuri de mana cu GPS si truse pentru caligrafie
japoneza. Daca ai buzunarele pline te poti aventura si
in boutique-urile din Caroussel du Louvre - aflate in
subteranele muzeului. Aici publicul select poate gasi
produse cu adevarat de lux de genul: pamatuf-din-pene-
autentice-cu-coada-lunga-pentru-sters-praful-de-pe-
candelabrul-de-cristal-din-salonul-albastru dar si o
gama larga de parfumuri sau ultimele jucarii Harry
Potter. Singura ta grija e sa te decizi in limitele
naturale ale cartii tale de credit.

Capitolul familie e ceva mai greu de obtinut ca vizele
se scot abia dupa anul nou iar limitarile financiare
probabil la anu' si la multi ani dar oricum important
e sa ai macar pe cineva drag langa tine daca altfel nu
macar la telefon sau la un chat pe Internet
(binecuvantata fie tehnologia caci micsoreaza
distantele). Oricum daca mergi pe Boulevard Saint
Germain langa catedrala Saint Germain de Pres ai mari
sanse sa intalnesti o formatie care sa-ti cante un
dixiland indracit sau un blues melancolic de la mama
lui de-acasa din New Orleans care sa-ti aline dorul si
sa te faca sa te simti membru al acestei mari familii
care e LUMEA ASTA MARE.


Sarbatori fericite tuturor oriunde ati fi!


Adresele recomandate astazi sunt:

www.natureetdecouvertes.com
www.sephora.com
www.printemps.com

PariziAN nr.4 - Oftica

Edito

In primul rand as vrea sa transmit un "La multi ani!"
Romaniei si bafta mult prea stimatului nostru prim,
Adrian Nastase care a dovedit nebanuite calitati
oratorice si o sanatoasa prezenta de spirit joia
trecuta la Palais du Luxembourg unde a fost invitat
sa-si dea cu parerea in ceea ce priveste viitorul
europei. Punct slab: cum necum, in timpul vizitei
ilustrului nostru reprezentant atat prezidentul Jaques
Chirac cat si prim-ul Lionel Jospin erau bine mersi in
Irlanda. Sa te oftici nu alta...


Oftica

In cele ce urmeaza, raspunzand multiplelor cereri
venite din lumea intreaga voi incerca sa va ofer
cateva sfaturi privind "Cum sa te oftici la Paris". In
primul rand trebuie subliniat ca nu este deloc usor sa
te oftici la Paris de unde necesitatea acestui mic
ghid. Orasul, prin felul lui de-a fi, nu te predispune
cu nimic la oftica si astfel nu ajuta cu nimic
demersul nostru de astazi. Pentru reusita e necesara
urmarea exacta a pasilor prezentati si incrancenare
maxima. Deci sa incepem.

Pentru a obtine o oftica de durata si de buna calitate
trebuie sa va pregatiti din timp si sa va folositi din
plin toti aliatii pe care puteti sa-i gasiti. Un
partener indispensabil pentru a te oftica la Paris
este RATP-ul (Regia Autonoma de Transport Paris). Deci
ca un prim pas in pregatirea pentru oftica obtineti un
abonament anual (Carte Integrale - 235 FF/luna) si
circulati zilnic, minim doua saptamani cu metroul.

Dat fiind ca angajatii de la RATP sunt pe locul doi in
topul celor mai grevisti lucratori, imediat dupa
angajatii SNCF, e inevitabil sa va treziti cel putin o
data la doua-trei zile ca linia pe care tocmai voiati
sa o folositi e fie supra-aglomerata, fie suspendata
din motive de "miscari sociale". Trei-patru experiente
de acest gen sunt baza ideala a ofticii de calitate.
Ca sa nu fie prea monoton puteti varia putin, luand
din cand in cand o masina si incercand sa ajungeti in
centru in timpul orelor de varf. Efect garantat.

Dupa perioada de pre-oftica urmeaza partea de
constructie gradata a punctului culminant pe care
ideal ar fi sa-l programati intr-un weekend, de
preferinta prima duminica a lunii. De asemenea pentru
a reusi sa va ofticati cum trebuie, e necesar ca
aliatul vostru de nadejde prezentat mai sus (RATP-ul)
sa va sustina pe toate planurile, uitand sa va trimita
prin posta tichetul de metrou valabil pentru luna in
curs (cum era prevazut in contract) dar ne-uitand sa
puna controlori pe toate liniile. Daca toate
conditiile de mai sus sunt indeplinite nu trebuie
decat sa circulati cu incredere.

Imediat ce-ati coborat in subteran la prima curba va
asteapta o delegatie de cinci controlori, doi
politisti si patru jandarmi echipati ca pentru o
excursie la Mazar el Sarif cu mitraliere si veste
anti-glont, care va iau in primire si va explica ca pe
ei nu-i intereseaza abonamentul dumneavoastra si
deoarece nu aveti tichetul la zi n-aveti decat sa
platiti pe loc 200 FF sau sa va identificati pentru
procesul verbal. Aici deja incepeti sa va ingrijorati.
Vi se explica ca oricum in cazul in care e vina
RATP-ului ca nu aveti tichetul, procesul verbal se va
anula imediat la prima agentie intalnita in cale.

Cu procesul verbal in buzunar, usor iritat, coborati
la Les Halles si va duceti la prima agentie de bilete
si explicati situatia. Vi se raspunde cu zambetul pe
buze ca ei nu se ocupa cu problema aceasta si ca
trebuie sa va adresati Serviciului Comercial care nu e
deschis duminica decat la Gare de Nord. Vi se da chiar
un cupon gratuit de trecere ca sa nu fiti nevoit sa
cumparati un alt bilet.

Bineinteles imediat v-ati apropiat de peron dati peste
o alta echipa de controlori-politisti-jandarmi comando
(+ vreo doi caini ciobanesti) care va lamuresc ca
cuponul pe care l-ati primit la ghiseu poate folosit
numai la trecerea de bariera dar nu si pentru a
circula cu metroul. Dupa vreo zece minute de
explicatii plecati mai departe oarecum nervos. Numai
dupa ce ajungeti la Gara de Nord, pierdeti un sfert de
ora cautand Serviciul Comercial, asteptati in FATA
ghiseului 20 de minute ca cele doua persoane din fata
dumneavoastra sa-si rezolve problemele si asteptati in
INTERIORUL ghiseului inca 10 minute sa se schimbe
tura, deveniti cu adevarat ofticat.

Cand doamna proaspat asezata in fata dumneavoastra va
anunta cu zambetul pe buze ca nu e de competenta ei sa
anuleze procesul verbal si ca trebuie sa va adresati
Serviciului Clientela al liniei 2 care se gaseste cu
totul altundeva si oricum e inchis duminica oftica
dumneavoastra a atins pragul de sus. Totusi cu ochii
in sange si cu un suras intelegator (care ascunde
dorinta de a ucide cu sange rece si cu mana goala toti
angajatii RATP) va ridicati si iesiti afara. Cand pe
strada un individ se ia de dumneavoastra si incepe sa
va explice ca e somer si nu are ce manca si constatati
ca magazinul catre care ati pornit azi dimineata din
capatul celalalt al orasului nu deschide decat peste o
ora si jumatate, puteti fi linistit. Ati reusit sa va
ofticati cat se poate de tare la Paris...


Adresele recomandate astazi:

http://www.ratp.fr/
http://www.chez.com/nagel/
http://www.paris.org/Kiosque/Greves/

PariziAN nr.3 - Chez Bibi

Edito

Dupa Beaujolais Nouveau (a treia zi de joi din
noiembrie) norii si ploaia alterneaza cu soarele si
seninul insa frigul e deja un musafir permanent. In
aceste conditii e clar ca tot parizianul e in cautare
de putina caldura, fie intr-un sarut in plina strada
sau intr-un pahar de vin (cei mai fericiti) fie langa
o gura de metrou sau intr-un magazin (cei mai putini
fericiti). In orice caz refugiul preferat ramane
totusi...CAFENEAUA.


Chez Bibi

Cafeneaua pariziana (la fel ca si varianta mai
proletara: BISTRO-ul) e un spatiu aparte profund
diferit de restul orasului, de restul Frantei si in
general de restul lumii. Evident datorita acestei
autonomii, regulile valabile oriunde altundeva nu se
aplica si aici. Unul dintre primele elemente de care
trebuie sa tii obligatoriu cont in momentul in care
intri in aceasta lume este structura ei geografica
stans legata de "teoria relativitatii preturilor".

Separat deseori de restul incintei printr-o bariera de
teava zincata care-ti foloseste si ca sprijin in
timpul consumatiei, BARUL este partea "relativ" mai
ieftina a cafenelei care iti permite o consumatie
rapida "la botu' calului". Fii sigur ca daca esti
vazut cazut pe ganduri langa ceasca sau furat de
conversatie langa un pahar, mai devreme sau mai tarziu
un clopotzel itzi anunta exilul pe strazi daca nu mai
comanzi.

SALA reprezinta restul spatiului destinat clientilor
si cuprinde cateva mese de obicei destul de
inghesuite. Pe langa faptul ca aici poti comanda si
mancare, ai privilegiul de a bea acelasi lucru ca si
cei de la bar dar mai scump. Ei da... luxul se
plateste.

Stapanul necontestat al locului este PATRONUL pe care
il poti recunoaste usor dupa burta specifica. Desi
deseori il poti vedea si pe post de barman, pozitia in
spatele tejghelei nu trebuie sa te insele: ai de-a
face cu un adevarat monarh absolut neconstrans de nici
o constitutie. El stabileste cine e servit si cine nu,
cand se deschid si cand se inchid portile, ce muzica
se aude, cand suna clopotzelul si toate celelalte legi
ale locului.

Nici specificitatile lingvistice nu trebuie neglijate
dat fiind ca nu e suficient sa vorbesti bine franceza
ca sa poti sa te descurci fara probleme in cafenea.
Cum te-a reperat in preajma tejghelei barmanul te si
interpeleaza de parca ti-ar cere parola: "Qu'est que
t'en veut bibi?". BIBI esti evident tu, chiar daca
pana acum nu stiai. CE VREI, nu e asa de clar, mai
ales ca mai niciodata nu ai preturile scrise undeva la
vedere. Pui si tu vreo doua trei intrebari, asaaa sa
te lamuresti si tu fiind privit bineintzeles ca si
cazut din luna si pana la urma te decizi:

"Beh... je voudrais un expresso avec du lait"
"?!? Aaaaaaaaaaa tu veux une noisette!"

Mda asta voiai probabil dar oricum nu te convingi
decat atunci cand iti pune in fatza cafelutza tare si
aburinda acompaniata de ulcica cu lapte. De unde sa te
gandesti tu cu mintea ta de ardelean sadea ca pentru a
primi o cafea cu lapte trebuie sa ceri o... nuca? Si
am putea continua: une creme (cappucino a la
francaise), un mixt (sandwich cu unt, sunca si
cascaval), etc.

Oricum, fie ca e vorba de localuri celebre ca "Les
deux Magotts", "Cafe Flora" sau "Brasserie Lipp" ori
de mici cafenele no-name farmecul e acelasi, berea sau
vinul elibereaza spiritele, cafeaua trezeste energia
latenta si toata lumea povesteste in gura mare ceva,
fie ca e vorba de critica literara sau de film, fie ca
e vorba de sport, politica, zvonuri sau ultimele barfe
de cartier. A la votre, mai draga!

Pentru informatii mult mai detaliate va recomand
calduros urmatoarele adrese si in mod deosebit prima,
dat fiind ca e varianta online a unei lucrari de
diploma despre... bistrou - super fain facuta:

http://wwwusers.imaginet.fr/~llebot/index.html
http://www.brasserie-lipp.fr/
http://www.le-tournesol.com/
http://www.le-bistrot-de-paris.fr/
http://www.la-fontaine-de-mars.com/

PariziAN nr.2 - Plusminus

Edito

Ei uite ca s-a pornit! In primul rand as vrea sa
multumesc tuturor celor care si-au dat cu parerea
(unele sugestii fiind foarte interesante voi incerca
sa le materializez in numerele viitoare) dar si celor
care au citit rabdatori fara sa raspunda HO MAI!!!
Doi, ca numar, sugereaza dualitatea, existenta a doua
realitati contrastante in interiorul aceluiasi intreg
si chiar aceasta va fi tema de astazi.

Plusminus

Daca intri in aripa centrala a Louvre-ului, in sala
dedicata antichitatii grecesti, poti admira formele
nude si reci ale unei tinere intinse languros intr-o
parte, pe un pat de marmura. Totul emana parca
feminitate: soldurile rotunde, gleznele fine, sanul
abia intrezarit de sub corpul adormit, bratele
subtiri*. Impresionat, faci ocolul statuii si cazi
instantaneu in plina dilema freudiana constatand ca
"frumoasa adormita" trebuie sa fie de fapt... barbat,
datorita prezentei unor elemente anatomice specifice.
Ei da...

Oricum situatia se lamureste cand citesti eticheta:
Hermafrodit adormit. Ti se explica cu grija ca
subiectul nu are nimic scabros in el, ca de fapt
statuia il reprezinta pe fiul lui Hermes si al
Afroditei care, prin uniune cu nimfa Salmacis formeaza
o fiinta dubla cu sex barbatesc dar piept si forme
feminine. Mda, cine s-ar fi gandit?

Cam asa e si cu Parisul. Vezi strazi intregi de
magazine de lux, bulevarde, monumente, parcuri,
restaurante si-ti spui: Uite domle un oras bogat,
frumos, civilizat cu oameni fericiti! Apoi faci o
plimbare pe boulevard Sevastopol prin cartierul de
negri, calci intr-un rahat de caine, vezi vreo
doi-trei homelesi beti si un cetatean care-si face
nevoile in mijlocul strazii si cazi pe ganduri.

Care sa fie adevarul? Magazinele de lux SAU pietzele
de arabi, piatra afumata a catedralelor medievale SAU
sticla lucioasa a cladirilor moderne, stradutzele
intunecate SAU bulevardele stralucitoare, metroul
proletar SAU autocarele elitiste? Dupa ce-ti bati
putin capul itzi dai seama ca nu poti categorisi
Parisul. E intunecos DAR e stralucitor, e murdar DAR e
boem, e istoric DAR e modern, dintr-un bar auzi un
pianist cantand jazz DAR pe langa opera se aude o arie
din Traviata.

Asta e si la o adica nu-ti pasa. Te bucuri ca un copil
de ambiguitatea acestui oras care are de toate, e asa
cum vrei tu sa fie si se modeleaza la personalitatea
fiecaruia oferindu-i ceea ce are nevoie. Pentru ca e
un oras complet. Un oras echilibrat. Zen.




Pentru informatii suplimentare cu privire la cateva
opere de arta ce se pot vedea pe aici va
recomand urmatoarele adrese

www.louvre.fr
www.ccip.fr/irpi/presentation/visite/Mauloubier.htm
www.musee-moyenage.fr/RMN/mnma/

*Puteti sa vedeti statuia pe site-ul Louvre-ului
(Collections -> Antiquites grecques -> L'Art grecq du
IIIe au Ier siecle avant J.-C.)

PariziAN nr.1 - Mioritica

Edito

"Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai..." Suna
cunoscut, nu? Poate chiar un pic... kitch. Totusi
senzatia de deja-vu-de-prea-multe-ori e inevitabila
pentru ca numarul acesta este dedicat Romaniei, sau
mai exact imaginii si prezentzei ei la Paris.

Mioritica

Ajuns in capitala Frantei itzi vine a zice ca daca nu
trec ciobanii cu turmele pe Bulevard StGermain si nu
se serveste tzuica in bistro-uri n-o sa gasesti nimic
ce sa-ti aminteasca de casa. Fals! Primul soc il ai
cand, dupa o plimbare prin Quartier Latin, te asezi
linistit pe o bucata de piatra pe rue Beauvais, ca sa
constatzi imediat ca impartzi acelasi soclu cu statuia
lui Eminescu. Dupa ce pulsul accelerat de avantul
patriotic, itzi revine la normal, mai faci zece pasi
si ce sa vezi! Doi zdrentzarosi canta la acodeon (si
la voce tabagica) "Multzi ani traiasca!" unui cuplu
fericit posesor al unui copil proaspat botezat. Toate
acestea in fatza bisericii ortodoxe romane!!! Treci
mai departe linistit. Acum stii ca daca ai nevoie de
ceva romanesc poti veni aici.

Inca putzin si iata-te pe Boulevard StMichel unde te
infigi in primul anticariat aparut in cale (slava
domnului sunt destule) si incepi sa cotrobai prin
lazile cu cartzi. Intre un roman politzist de doi bani
si volumul doi din Mizerabilii un nume mai neobisnuit:
"La 25eme heure" de... Virgil Gheorghiu. Roman sa fie?
Roman maica! Daca insisti, sigur mai gasesti pe langa
romanul de sertar mai sus pomenit cel putzin un volum
de Cioran, Istrate sau de ce nu Eliade. Inarmat cu
romanul lui Gheorghiu pe care nu te-ai indurat sa-l
lasi acolo (ce-s aia cinci franci?) pornesti mai
departe.

Pasii si golul din stomac te conduc tot mai aproape de
zona restaurantelor asiatice, egiptene, grecesti desi
ratiunea itzi sopteste timid ca de-abia ai bani de-o
bagheta. Ce conteaza! Macar sa-ti linistesti privirea
cu vitrinele in care se aliniaza cumintzi crustacee,
calmari, branzeturi sau produse de patiserie. Daca nu
esti atent si te lasi furat de priveliste risti totusi
sa pierzi din vedere un teatru (intre un Traiteur
Asiatique si unul libanez) care arboreaza cu mandrie
urmatorul afis (evident in franceza): Theatre de la
Huchette joaca fara intrerupere din 16 februarie 1957
primele doua piese ale lui Eugen Ionesco, "Cantareatza
cheala" si "Lectia". Fara comentarii...

Sa mai continui? As mai putea sa vorbesc de muza lui
Brancusi adormita in Centrul Georges Pompidou cu fatza
spre "Bluza romaneasca" a lui Matisse (francezii nu
cunosc cuvantul "ie") despre magazinul cu telemea,
zacusca, vinuri romanesti, afumaturi si gogonele de pe
rue des Petites Ecuries, despre prostituatele cu
hartii de "refugiat din Kosovo" cu nume ca: Diana,
Monica, Angela din documentarul de pe M6 sau despre
cantaretzul la hidjedje. As putea sa mai vorbesc
despre multe, dar cred ca e clar.

Romania e acasa la Paris.

punct


Pentru informatii suplimentare cu privire la prezentza
concetatenilor nostri in orasul Turnului Eiffel va
recomand urmatoarele adrese:

www.itcnet.ro/history/archive/mi1999/current5/mi65.htm
www.eleves.ens.fr:8080/aderf/
www.show.ro/brancusi/galerii/pompidou/pages/a29.htm

PariziAN nr.0 - MeloMetro

Edito

Zero. Adica inainte de 1, este primul numar, oarecum
de prezentare a unui proiect a ceea ce as vrea sa fie
un fel de "e-scrisoare" aproximativ bilunara destinata
romanilor (si nu numai) din tzara (si nu numai) avand
ca subiect cateva particularitati ale vietzii
pariziene vazute cu un (si nu numai) ochi de roman
(si... EXACT: nu numai).

MeloMetro

Metroul, mijloc de circulatie preferat al parizienilor
(idem parantezele anterioare) inca de pe la
inceputurile secolului XX este si unul din locurile
cele mai frecventate ale cantaretilor ambulanti. Ei
nuuuuuuuu... nu va ganditzi imediat la hitul anilor
'90 din metroul bucurestean "Mamelor din
lumea'ntreaga...". Nu. Desi nici trubadurii subterani
ai parisului nu canta de dorul lelii fara nici o
motivatie financiara, totusi deseori putem avea
norocul sa dam peste adevarati artisti. Voi incerca in
continuare sa prezint trei exemple de muzicieni
intalniti intr-o saptamana pe sub Paris.

1. "Acordeonistul-cu-fata-tanara-si-copil-in-fasa".
Intalnit si sub forma simplificata (adica fara
fata-tanara-si-copil-in-fasa) reprezinta forma cea mai
simpla a metroperformer-ului. Poate fi recunoscut dupa
varsta frageda de pana la 22 de ani, sexul masculin,
parul lung, acordeonul atarnat de gat si ca element
distinctiv fata-tanara-cu-copil-in-bratze ca factor de
catalizare emotionala a portofelelor. Cunostintele
limitate de utilizare a instrumentului muzical
susnumit nu sunt o piedica in calea incercarilor de a
epata publicul destul de plictisit in general.
Probabil este inlocuitorul modelului simplificat ceva
mai demodat (de varsta mijlocie cu pulovar pe gat).

2. "Trompetistul-de-culoare-cu-amplificator". Este
deja o forma mult mai evoluata acest lucru putandu-se
observa si dupa dotarea tehnica. Poate fi recunoscut
dupa culoarea tip "cafea cu lapte", varsta mijlocie,
inceput de burta, amplificator-sintetizator, trompeta.
Deja performantele artistice ale acestui Louis
Armstrong al catacombelor sunt destul de impresionante
acesta adaugand fondului muzical ce izvoraste lin si
natural din sintetizator triluri live de trompeta.
Spectacolul ce cuprinde cam 2-3 melodii de preferintza
lente (cca 4 statii) este incheiat cu o scurta
multumire pentru antentie pe acelasi fond sonor si cu
precizarea ca orice ajutor financiar e binevenit.

3. "Chitaristul-solist-policalificat". Adevarat
maestru al chitarei este preferatul melomanilor
metroutilizatori. Poate fi recunoscut dupa tinuta
casual, camasa alba, sapca de baseball, pantaloni
raiati bej, amplificator pe rotile, chitara si
microfon. Concertul de o reala valoare artistica este
compus din mai multe melodii dintre care putem aminti
un slow cantat in portugheza cu acompaniament de
tamburina si o prelucrare dupa hitul anilor '60 "Great
balls of fire". Urmeaza un mic tur pentru culegerea
roadelor intr-o pungulitza de piele ce zornaie
ademenitor dupa care revenit la microfon artistul
multumeste tuturor dedicand melodia de incheiere (un
exceptional solo de chitara) tuturor calatorilor si in
special celor care "i-au suflat in gulyas".

Inchei editia pregatitoare de astazi recomandand
cateva adrese de web utile celor ce doresc sa afle mai
multe despre metroul din Paris:

http://www.multimania.com/metro/
http://www.metropla.net/eu/par/paris.htm
http://www.100anslemetro.com/